Antena 3 CNN Actualitate Educație Învăţământul online, acelaşi efect asupra elevilor ca vacanţa de vară, ei nu au progresat

Învăţământul online, acelaşi efect asupra elevilor ca vacanţa de vară, ei nu au progresat

Obligația pentru copii de a învăța online sau de la distanță în timpul pandemiei produce sub aspect educaţional un efect similar celui al vacanţei de vară, iar randamentul şi competenţele elevilor nu progresează prin această metodă de studiu, potrivit unei cercetări efectuate de Universitatea Goethe din oraşul german Frankfurt.

Învăţământul online, acelaşi efect asupra elevilor ca vacanţa de vară, ei nu au progresat
de Andreea Cigolea    |    22 Iun 2021   •   11:22

”Evoluţia medie a competenţelor în perioada închiderii şcolilor din primăvara anului 2020 se caracterizează prin stagnare, cu tendinţa de diminuare”a acestora. Efectul este similar vacanţelor de vară”, afirmă Andreas Frey, care predă psihologia educației cu accent pe consiliere, diagnostic și evaluare la Universitatea Goethe și este unul dintre autorii studiului.

Studiul, despre care au scris mai multe publicații germane, relevă o scădere mai pronunţată a competenţelor educaţionale în rândul copiilor şi adolescenţilor proveniţi din familii vulnerabile din punct de vedere social. 

”Diviziunea între săraci şi bogaţi s-a adâncit şi mai mult în timpul primelor închideri ale şcolilor din cauza pandemiei”, remarcă în acest sens Andreas Frey.

Autorul remarcă faptul că predarea online s-a îmbunătățit în iarna 2020-2021 în unele situații, așa că unele concluzii despre aceste pierderi s-au schimbat și ele.

Cercetarea a fost întocmită pe baza unor date din întreaga lume referitoare la evoluţia pregătirii elevilor în perioadele în care pandemia COVID-19 a impus închiderea şcolilor şi trecerea la învăţământul online.

×
Subiecte în articol: invatamant online copii elevi
Parteneri
Tzancă Uraganu, Florin Salam şi multă poliţie la priveghiul de la Iasi
x close