Antena 3 CNN Actualitate Educație Ministrul Educaţiei, despre suspendarea şcolii din cauza condiţiilor meteo: "Acolo unde infrastructura permite, orele se pot desfășura online"

Ministrul Educaţiei, despre suspendarea şcolii din cauza condiţiilor meteo: "Acolo unde infrastructura permite, orele se pot desfășura online"

Milioane de români sunt afectați de ciclonul polar care a ajuns în România. Cursurile au fost suspendate marţi în zeci de unităţi de învăţământ din ţară. Anunţul ministrului Educaţiei, despre orele online. 

Ministrul Educaţiei, despre suspendarea şcolii din cauza condiţiilor meteo: "Acolo unde infrastructura permite, orele se pot desfășura online"
Sursa foto: GettyImages
de Claudia Popovici    |    09 Ian 2024   •   16:38

Ministrul Educației Ligia Deca susține că în zonele afectate de condițiile meteorologice nefavorabile și unde activitatea școlară a fost supendată orele se pot desfășura online.

Ministrul Educației a avut marți o videoconferință cu inspectorii școlari generali pentru evaluarea situației din țară, după ce activitatea cu prezență fizică a fost suspendată în mai mule școli și grădinițe din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.

"Acolo unde infrastructura permite, orele se pot desfășura online. În cazul în care nu este posibilă desfășurarea online a activităților, acestea vor fi recuperate într-un program stabilit la nivelul consiliilor de administrație ale unităților de învățământ”, susține Ligia Deca.

Ministerul Educației va comunica, în cursul serii de marți, informații privind evoluția situației.

Ministerul anunța marți că sunt suspendate cursurile la numeroase școli din Moldova și Muntenia din cauza viscolului. Cel mai afectat județ este Iași unde toate școlile au fost închise.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă atenționare cod galben de viscol, marți, pentru sudul Moldovei, Dobrogea și jumătatea de est a Munteniei. În aproape toată țara este în vigoare o informare privind gerul care cuprinde România.

×
Parteneri
Sebastian Burduja şi-a depus candidatura la Primăria Capitalei
x close