x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Ministrul Educației anunță buget-record pentru învățământ

de 19 Noi 2017   •   14:15
Ministrul Educației anunță buget-record pentru învățământ 16
Foto: Agerpres

Ministrul Educaţiei Naţionale, Liviu Marian Pop, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă susţinută duminică la Iaşi, că pentru anul 2018 învăţământul va avea pregătit cel mai mare buget din ultimii 10 ani. 

Aflat la Iaşi pentru a lua parte la întrunirea Consiliului Naţional a Rectorilor (CNR), ministrul Educaţiei a declarat că bugetul pentru educaţie în 2018 va fi cel mai mare din ultimii 10 ani şi că vor fi asigurate toate creşterile salariale promise. 

"Avem un buget maximal, dacă îl pot numi aşa. Cel mai mare buget din ultimii 10 ani. Eu cred că e important şi pe zona universitară să eficientizăm costurile, să asigurăm toate costurile salariale. Aşa cum bine ştiţi, la rectificarea bugetară am alocat o parte din sentinţele judecătoreşti, tot ce înseamnă creştere salarială am acoperit. Rămâne să ne vedem anul viitor cu un buget mult mai consistent şi mult mai eficient folosit. În rest, toate lucrurile punctate de Consiliul Naţional al Rectorilor sunt preluate de MEN, şi alături de ei vom desfăşura toate activităţile în special pe zona universitară", a declarat presei ministrul Liviu Marian Pop. 

Întrebat fiind cu cât va fi mai mare bugetul de anul viitor, acesta a declarat că nu poate da cifre precise, însă a menţionat că depinde foarte mult şi de proiectele europene pe care ministerul le-a depus. 

"Urmează să se semneze contractele de finanţare. Mai avem şi proiectele mari, biblioteca şcolară virtuală, catalogul electronic cu evidenţa elevilor, internet în toate unităţile şcolare. Proiecte care înseamnă încă 100 milioane de euro", a declarat ministrul Pop. 

Conform declaraţiilor sale, în cel mult trei săptămâni ministerul va avea "datele clare" din perspectiva bugetului anului 2018. 

Prezent la conferinţă, preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor (CNR), Sorin Cîmpeanu, a declarat că pentru 2018 universităţile solicită o majorare cu 40% a finanţării de bază, şi 50 de procente în plus la investiţii faţă de acest an. 

"Sunt convins că se va respecta angajamentul privind finanţarea Educaţiei. Ca să ajungem la şase la sută din PIB în 2020 se discută de patru creşteri anuale de 11%. Sunt convins că va fi o creştere anuală mai mare de 11% pe Educaţie. Din păcate, în pofida eforturilor Ministerului Cercetării, nu acelaşi lucru se va întâmpla cu bugetul Cercetării. În 2015, bugetul alocat acestui domeniu a fost 0,32 la sută din PIB, a scăzut la 0,29 % în 2016, va scădea la 0,27% anul acesta. În 2018 şi în anii următori ar trebui să ajungă la 1%, dar vedem că pe partea de cercetare bugetul scade. Există opinia în rândul universităţilor că dacă era împreună cu Educaţia, Cercetarea s-ar fi înscris în trendul pozitiv de creştere", a declarat preşedintele CNR, Sorin Cîmpeanu. 

Sursă: Agerpres
sati