Antena 3 CNN Actualitate Educație Părinții răbufnesc după ce Turcan a vorbit de posibilitatea suspendării anului școlar: E incalificabil! Declarația e iresponsabilă

Părinții răbufnesc după ce Turcan a vorbit de posibilitatea suspendării anului școlar: E incalificabil! Declarația e iresponsabilă

Președintele Federația Asociațiilor de Părinți a răbufnit după ce Raluca Turcan a susținut că există posibilitatea de a se îngheța anul școlar. Iulian Cristache susține că e incalificabil ceea ce a făcut vice-premierul, iar declarația sa a fost iresponsabilă.

Părinții răbufnesc după ce Turcan a vorbit de posibilitatea suspendării anului școlar: E incalificabil! Declarația e iresponsabilă
23 Mar 2020   •   11:19

”E o declarație iresponsabilă a doamnei vice-premier. Nu se poate așa ceva, să vii cu o astfel de declarație în condițiile în care cu toții ne luptăm să venim în sprijinul elevilor. Noi, toți partenerii sociali, împreună cu Ministerul Educației avem un grup operațional unde discutăm toate scenariile. Și ministrl Educației a iețit și a spus că nu se îngheață anul școlar. 

E inadmisibil în condițiile în care materia parcursă este de 80% pentru anii terminali. Știe doamna vice-premier ce se întâmplă dacă se îngheață anul școlar știe ce probleme vom avea noi profesorii, elevii și părinții? Din punctul meu de vedere e o declarație iresponsabilă. E incalificabil.”, a spus Iulian Cristache, președinte Federația Asociațiilor de Părinți.

×
Parteneri
Primele rezultate ale anchetei de la Spitalul Sfântul Pantelimon
x close