Antena 3 CNN Actualitate Educație România, sub drapel secuiesc într-un manualul de Istorie și vecini cu rușii peste Prut. Răspunsul șocant al Ministerului Educației

România, sub drapel secuiesc într-un manualul de Istorie și vecini cu rușii peste Prut. Răspunsul șocant al Ministerului Educației

România, sub drapel secuiesc într-un manualul de Istorie și vecini cu rușii peste Prut. Răspunsul șocant al Ministerului Educației
02 Ian 2017   •   18:00

Mii de elevi au învățat, an de an, în trei manuale aprobate de Ministerul Educației, că României îi corespunde steagul secuilor pe harta Europei şi că dincolo de Prut trăiesc doar ruși, scrie romanialibera.ro.

În manualele de Istorie de clasa a IV-a apar, sub forma unor hărți, câteva informații cel puțin controversate privind teritoriile și suveranitatea mai multor țări din Europa. Astfel, din paginile celor trei manuale reiese că „frații noștri de peste Prut“ nu sunt moldovenii, ci rușii, că Ucraina e tot a rușilor, că în tot spațiul fostei Iugoslavii și în Albania trăiesc doar sârbi și că drapelul României este, de fapt, steagul secuiesc.

Manualul de Istorie de clasa IV-a al editurii Corint (autori: Bogdan Teodorescu și Corina Andrei), aprobat printr-un ordin al ministrului Educaţiei din octombrie 2016, îi învaţă pe elevi, la pagina 27, prin harta „popoarelor de azi“, că dincolo de Prut există doar poporul rus.

Nici Basarabia, nici Ucraina nu sunt trecute pe această hartă, toată zona de la Nord-Est de România fiind locuită exclusiv de ruși, potrivit autorilor de la Corint.

Ministerul Educaţiei a răspuns, pentru „România liberă“, că interpretarea profesorului Dolha, potrivit căreia manualul editat de Corint i-a înlocuit pe basarabeni și pe ucraineni cu ruși, este „tendențioasă“. „În ceea ce privește harta care se regăsește la pagina 27 a manualului în cauză, facem precizarea că aceasta trebuie privită strict din perspectiva rolului ei în rezolvarea exercițiilor aplicative din cadrul temei «Popoare de ieri și de azi», care debutează la pagina 20. După cum se poate observa, este vorba despre popoare și nu despre spații istorice precum Basarabia sau Rusia“, se arată în replica Ministerului Educației.

 

×
Subiecte în articol: Ministerul Educației
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close