Antena 3 CNN Actualitate El e milionarul care s-a pus bine cu Dumnezeu. Marmura lui Adriean Videanu, în Catedrala Mântuirii Neamului

El e milionarul care s-a pus bine cu Dumnezeu. Marmura lui Adriean Videanu, în Catedrala Mântuirii Neamului

1 minut de citit Publicat la 23:02 08 Dec 2018 Modificat la 23:02 08 Dec 2018
El e milionarul care s-a pus bine cu Dumnezeu. Marmura lui Adriean Videanu, în Catedrala Mântuirii Neamului
Foto: captură Antena 3

Milionarul de marmură și-a legat pe veci numele de Catedrala Mântuirii Neamului. Marmura de Rușchița, exploatată de firma lui Adriean Videanu, a fost deja montată în catedrală. De înțeles acum de ce Videanu, care a dat avizul pentru catedrală pe vremea când era primar, a avut un loc în față la sfințire. Gigi Becali spunea despre Videanu că este un om religios, care ține toate posturile, se roagă și face donații la biserică.

Recent, sfințita Catedrală a Mântuirii Neamului este, de departe, o construcție impresionantă, chiar și în stadiul acesta nefinalizat când vine vorba de lucrări. Atât exteriorul, cât și interiorul, atrag atenția oricui prin înălțime și nu numai. Interiorul Catedralei este unul impresionant, însă de departe cea mai spectaculoasă parte este catapeteasma, înaltă cât un bloc de 4 etaje, împodobită cu icoane din milioane de fragmente de mozaic adus din Italia.

Pentru interiorul catedralei s-a folosit marmura de Rușchița. Potrivit reprezentanților Patriarhiei, până în acest stadiu al construcțiilor au fost folosiți 685 de metri pătrați de marmură de Rușchița pentru pardoseală.

Nu se poate estima cât astfel de material se va mai utiliza până la finalizarea lucrărilor, cu atât mai mult cu cât contractul privind furnizarea marmurei este confidențial, iar firma care asigură necesarul de astfel de material nu este menționată. Însă, potrivit informațiilor publice, compania care exploatează celebra marmură de Rușchița în România este societatea lui Adriean videanu.

Încă de când era primar general al Capitalei, Videanu și-a dat aprobarea pentru planul urbanistic zonal în ceea ce privește terenul pe care a fost construită ulterior catedrala. Astfel, se pare că legătura dintre Videanu și construirea lăcașului de Cult nu s-a pierdut niciodată dacă vorbim acum despre vestita marmură prezentă în interiorul construcției religioase. 

Nu ar fi primul obiectiv în care ajunge marmura lui Videanu. Pe plan intern, potrivit informațiilor din spațiul public, marmura de Rușchița a mai fost furnizată către obiective importante, dintre care aripa nouă a aeroportului Otopeni, Biblioteca Județeană Constanța, Liga Profesionistă de Fotbal, Muzeul de Artă Contemporană, Palatul Telefoanelor. 


 

×
Parteneri
x close