Antena 3 CNN Actualitate Elena Băsescu, afacere în pandemie. Cu ce se ocupă acum fiica fostului președinte

Elena Băsescu, afacere în pandemie. Cu ce se ocupă acum fiica fostului președinte

Fiica cea mică a fostului președinte, Traian Băsescu, vrea să profite de pandemie, așa că s-a apucat să producă măști. Deși este o mamă ocupată, cu trei copii, Elena Băsescu își face timp și de politică.

Elena Băsescu, afacere în pandemie. Cu ce se ocupă acum fiica fostului președinte
Sursa foto: Facebook Elena Băsescu
de Cristina Tudorache    |    05 Iul 2020   •   14:34

Pe rețelele sociale, EBA își promovează creațiile vestimentare cu ajutorul celor trei copii- Sofia, Traian și Anastasia, pe care îi îmbracă cu creațiile sale. Mai noi, puștii promovează și măștile produse de firma mamei lor. Măștile destinate copiilor costă între 32 şi 42 de lei bucata.

 

Deși este o femeie foarte ocupată, Elena Băsescu se implică și în politică. Ea încearcă să găsească membri pentru partidul PMP - ”curați, bine intenționați și care nu au mai făcut politică”. 

Elena Băsescu este fiica cea mică a fostului președinte al României, Traian Băsescu. Aceasta a fost europarlamentar între anii 2009 și 2014, dar și fotomodel și economist.

A absolvit Facultatea de Relații Comerciale Financiar Bancare Interne și Internaționale, Universitatea Româno-Americană, București (1999-2004) și are o diplomă de master în științe politice, Școala Națională de Studii Politice și Administrative.

Elena Băsescu, afacere în pandemie. Cu ce se ocupă acum fiica fostului președinte

×
Subiecte în articol: Elena Băsescu afacere pandemie
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close