Antena 3 CNN Actualitate Elena Udrea va fi audiată joi la Comisia SRI. Băsescu, chemat și el la audieri

Elena Udrea va fi audiată joi la Comisia SRI. Băsescu, chemat și el la audieri

Elena Udrea va fi audiată joi la Comisia SRI. Băsescu, chemat și el la audieri
Sursa foto: Foto: Agerpres/Intact Images
de M.Z.    |    16 Oct 2017   •   14:44

Elena Udrea va fi audiată, joi, la Comisia parlamentară de control al activităţii SRI, după ce fostul ministru al Turismului a confirmat că se va prezenta la audieri, pentru a face declarații.

Și fostul președinte Traian Băsescu a fost invitat la Comisia SRI în această săptămână, cel mai probabil miercuri.

Audierile vin după ce, fostul colonel SRI Daniel Dragomir a prezentat, în septembrie, Comisiei parlamentare de control al SRI o listă cu 65 de persoane care ar trebuie audiate în comisie şi care ar putea să-i probeze afirmaţiile, pe listă fiind politicieni, ziarişti, oameni de afaceri şi cadre ale SRI.

Daniel Dragomir a mai fost audiat în data de 19 septembrie, atunci când a dat detalii despre 65 de oameni care ar putea fi audiaţi în comisie. Printre aceştia se aflau 11 jurnalişti, politicieni, implicit un fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, oameni de afaceri.

×
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close