Antena 3 CNN Actualitate A murit Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei. Acesta era infectat cu COVID-19

A murit Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei. Acesta era infectat cu COVID-19

Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a pierdut lupta cu coronavirusul.

A murit Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei. Acesta era infectat cu COVID-19
Sursa foto: basilica.ro
de Laura Dinu    |    21 Oct 2021   •   13:40

Episcopul Devei și Hunedoarei fusese internat la Spitalul Județean de Urgență din Deva din data de 8 octombrie În urmă cu două zile însă, starea acestuia s-a agravat iar medicii au fost nevoiți să îl intubeze. 

Potrivit surselor Antena 3, plămânii Preasfințitului Gurie mai funcționau doar în proporție de 25%. 

Un elicopter a fost trimis, astăzi, să îl transfere pe episcop la Spitalul din Târgu Mureș. Din păcate, transferul nu a mai putut avea loc, deoarece Preasfințitul Gurie a murit.

Preasfințitul era vaccinat. 

Din nefericire, acesta s-a infectat și a ajuns la spital într-o stare mai avansată a acestei boli.

Biografie

PS Gurie (Grigorie Georgescu) ar fi împlinit la finalul acestui an vârsta de 53 de ani. S-a născut în ziua de 31 decembrie 1968, în localitatea Huţa – Chiuieşti, județul Cluj, din părinţii Teodor şi Maria Georgiu.

A urmat Şcoala generală cu clasele I-IV din satul natal şi clasele V-VIII la Liceul Pedagogic „Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca (1976-1984), apoi Liceul „Traian Vuia” din Cluj-Napoca (1984-1988), Seminarul Teologic din Craiova (1988-1992) și Facultatea de Teologie din Craiova (1992-1996, cu licenţă).

A urmat cursuri de specializare la Facultatea de Teologie Catolică din Padova-Italia, secţia de Teologie Sistematică (1996-1997), cursuri de doctorat la Institutul de Teologie Pastoral-Misionară din Padova (1997-2001).

Când a fost admis la Seminarul Teologic din Craiova era frate la Mănăstirea Lainici (1988-1989), apoi a devenit secretar de cabinet al mitropolitului Nestor Vornicescu (1989-1996) și a fost tuns în monahism cu numele Gurie.

A fost hirotonit ierodiacon (februarie 1990) şi ieromonah (1992); a fost eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Craiova în perioada 1992-1996, a fost hirotesit protosinghel în 1996, apoi arhimandrit, în 2001. A fost vicar administrativ al Arhiepiscopiei Craiovei în perioada martie 2000 – august 2001.

În luna iulie a anului 2001 a fost ales Episcop vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, iar câteva săptămâni mai târziu, hirotonit arhiereu cu titlul „Strehăianul”.

În urma înfiinţării Episcopiei Devei şi Hunedoarei, în 29 octombrie 2009, a fost ales episcop titular al eparhiei şi înscăunat la Deva pe 29 noiembrie acelaşi an (2009).

Cât a fost la studii în Italia, a înfiinţat comunităţile ortodoxe române din Padova, Pordenone, Treviso şi Verona, a editat publicaţia lunară, Lumină Lină, a parohiei din Padova, a publicat diferite articole în presa religioasă din Italia (Oriente Cristiano, Difesa del popolo, II Gazzettino, Portavoce, ş.a.) dar şi în reviste din ţară.

A fost coautor la volumele „Meditaţii duhovniceşti la sfârşit de modernitate” (1999) şi „ Despre mântuirea sufletului în era postindustrială” (2001), a ţinut conferinţe pe teme de spiritualitate ortodoxă în ţară şi străinătate. Din 2011 predă în calitate de profesor suplinitor la Facultatea de Teologie din Alba Iulia, scrie basilica.ro.

 

×
Subiecte în articol: preasfintitul gurie
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close