
ERATĂ: Societatea Română de Chirugie Cardiovasculară a transmis, duminică, ÎN MOD GREȘIT, că neurochirugul Leon Dănăilă a murit. Antena3.ro a preluat comunicatul doctorului Horațiu Moldovan și a informat eronat despre decesul profesorului Dănăilă. Ne cerem scuze față de acesta şi față de cititori.
Comunicatul Societății de Chirurgie Cardiovasculară care a informat greșit era acesta:
"Azi, medicina şi neurochirurgia a pierdut unul dintre cei mai reprezentativi specialişti: Acad. Leon Dănăila. Personalitate marcantă, domnia sa a adus contribuţii determinante la dezvoltarea neurochirurgiei vasculare intracerebrale şi a neurochirurgiei în general.
A fost pionierul intervenţiilor neurochirurgicale folosind microscopul operator. La şcoala domniei sale de la Spitalul Bagdazar Arseni a instruit cu generozitate şi altruism generaţii de neurochirurgi. Societatea Română de Chirurgie Cardiovasculară îi aduce un pios omagiu. Condoleanţe", a transmis într-un comunicat prof. univ. dr. Horaţiu Moldovan, membru titular al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România şi al Academiei de Ştiinte Medicale.