Antena 3 CNN Actualitate Escrocheriile legate de vacanţele nu se mai termină. Avertisment privind cele mai dese scheme de fraudă

Escrocheriile legate de vacanţele nu se mai termină. Avertisment privind cele mai dese scheme de fraudă

Specialiştii Kaspersky atrag atenţia asupra intensificării activităților rău intenționate, prin numeroase pagini de phishing distribuite sub numele companiilor aeriene și legate de serviciile de rezervare. 

Escrocheriile legate de vacanţele nu se mai termină. Avertisment privind cele mai dese scheme de fraudă
Sursa foto: pixabay.com
de Georgiana Adam    |    10 Aug 2022   •   15:03

Pentru a ajuta călătorii să evite capcanele, experții în securitate cibernetică dezvăluie unele dintre cele mai răspândite scheme de fraudă folosite pentru a atrage victimele, precum și sfaturi utile despre cum să planificați o vacanță sigură, fără riscuri.

Agregatoare de bilete false

Cele mai multe călătorii încep cu rezervarea unui bilet de avion sau de tren, iar pasionații de călătorii sunt interesați de oferte avantajoase. Experții au descoperit numeroase site-uri false care pretind că oferă utilizatorilor șansa de a cumpăra bilete de avion la costuri mai mici. 

Astfel de site-uri web sunt de obicei pagini de phishing bine realizate, care imită serviciile unor companii aeriene și agregatori de bilete de avion renumiți. 

Cu toate acestea, în loc să livreze biletele de avion promise, ei păstrează banii care au fost transferați și folosesc informațiile personale ale victimelor în scopuri rău intenționate (vânzarea detaliilor bancare și informații de identificare pe dark web).

Loterie falsă pentru bilete cu reducere

O mulțime de pagini false încearcă să atragă călătorii cu extrageri de bilete de avion, loterie și carduri cadou. Utilizatorilor li se oferă posibilitatea de a participa la un mic sondaj și de a-și introduce datele personale în schimbul unei reduceri generoase la un bilet de avion. 

Ca și în cazul multor altor oferte care par a fi prea bune pentru a fi adevărate, astfel de site-uri se dovedesc a fi site-uri de phishing, care colectează informațiile personale ale victimelor și detaliile de card.

În plus, sondajul se încheie de obicei cu o solicitare de a distribui site-ul între prieteni, pentru a intra in posesia premiului. În astfel de cazuri, infractorii cibernetici folosesc victimele ca un instrument pentru a răspândi în continuare escrocheria. 

Dacă utilizatorul urmărește link-ul și încearcă să-și obțină premiul, adesea descoperă că trebuie să plătească mai întâi un comision sau o taxă. După ce acești bani sunt plătiți, infractorii cibernetici dispar – fără să ofere "premiul" utilizatorului în cauză.

Închirieri false

O altă tactică populară folosită pentru a înșela călătorii este reprezentată de serviciile false de închiriere. Un exemplu include oferta unui apartament de lux cu două dormitoare, aproape de centrul unei capitale europene, pentru doar 500 de euro pe lună. 

Recenziile descriu o vacanță uimitoare și gazde ospitaliere. Acest lucru încurajează utilizatorii să plătească pentru șederea lor de o lună, dar în realitate ajung să trimită banii atacatorilor cibernetici.

Recomandările Kaspersky pentru a vă proteja de capcane

1. Priviți cu atenție bara de adrese înainte de a introduce orice informații personale importante, cum ar fi detaliile de conectare și parola. Dacă ceva este în neregulă cu adresa URL (în ceea ce privește ortografia, dacă nu arată ca originalul sau folosește niște simboluri speciale în loc de litere), nu introduceți nimic pe site. Dacă aveți îndoieli, verificați site-ul făcând click pe pictograma cu lacăt din stânga adresei URL.

2. Rezervați sejurul și biletele numai prin intermediul site-urilor web de încredere ale furnizorilor. În mod ideal, introduceți manual adresa site-ului web în bara de adrese.

3. Nu faceți click pe link-uri care provin din surse necunoscute.

4. Vizitați site-ul web oficial al companiei dacă primiți o ofertă de cadou pe e-mail sau pe rețelele sociale de la o companie de turism sau o companie aeriană, pentru a confirma existența cadoului respectiv. 

5. Folosiți o soluție de securitate eficientă care vă poate proteja de e-mailurile spam și atacurile de tip phishing, precum Kaspersky Security Cloud.

Sursă: Mediafax
×
Subiecte în articol: escrocherii ţepe vacanţă frauda
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close