Antena 3 CNN Actualitate Este cel mai vârstnic candidat pentru permisul de conducere. Femeia este din Botoşani

Este cel mai vârstnic candidat pentru permisul de conducere. Femeia este din Botoşani

Este cel mai vârstnic candidat pentru permisul de conducere. Femeia este din Botoşani
Sursa foto: Foto: travelnotes.ro
de M.Z.    |    27 Aug 2012   •   15:16

O femeie în vârstă de 78 de ani deţine recordul pentru cel mai vârstnic candidat la examenul pentru obţinerea permisului de conducere, a declarat, luni, şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare Auto Botoşani (SPCRPCIV), Dănuţ Ciubotaru.

Potrivit acestuia, bătrâna urmează să susţină examenul pentru categoria B pe 10 septembrie, după ce a fost respinsă la precedentele testări teoretice.

"Avem o persoană de 78 de ani, care nu a reuşit să treacă de proba teoretică şi continuă. A spus că, chiar dacă mai face încă o dată şcoala, ea nu se lasă până nu va lua permisul de conducere. Ultima dată s-a prezentat la sală săptămâna trecută şi a căzut", a afirmat Ciubotaru, potrivit Agerpres.

Oficialii de la Oficiul Permise susţin că femeia este bine pregătită, ea obţinând la ultimul examen 20 de puncte, iar pentru a fi admisă ar fi avut nevoie de 22.






×
Subiecte în articol: permis de conducere
Parteneri
Metoda prin care românii au păcălit automatele de reciclare
x close