Antena 3 CNN Actualitate Etnobotanicele continuă să facă victime. Un tânăr din Iaşi a murit în spital

Etnobotanicele continuă să facă victime. Un tânăr din Iaşi a murit în spital

Etnobotanicele continuă să facă victime. Un tânăr din Iaşi a murit în spital
Sursa foto: Foto: INTACT Images
23 Iun 2011   •   09:54

 Etnobotanicele ucid sau trimit în continuare tineri pe patul de spital fără ca autorităţile să ia măsuri.  La Iaşi, un tânăr de 21 de ani a murit în spital. Se internase în urmă cu două zile acuzând o stare febrilă.

Starea lui s-a agravat şi a fost dus la spital, unde inima lui s-a oprit a doua zi. Medicii spun că sistemul imunitar al tânărului a fost distrus de consumul de substanţe etnobotanice pe o perioadă îndelungată, aşa că şi o banală răceală îi putea veni de hac.

La Constanţa, un alt tânăr, de 17 ani, a fumat până când a căzut pe stradă. S-a târât până la un taximetrist şi a cerut ajutor.

Băiatul a fost dus imediat la spital.

Proiectul de lege iniţiat de Guvern în privinţa drogurilor legale a trecut de Senat.  Legea nu interzice magazinele de "vise", dar le face activitatea aproape imposibilă. Drogurile vor fi analizate în laborator, înainte de intrarea pe piaţă. Dacă nu vor avea autorizaţie pentru fiecare produs, comercianţii de stupefiante riscă pedepse între 2 şi 8 ani de închisoare.

 




×
Subiecte în articol: etnobotanice morti Iași lege
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close