Aceştia susţin că Executivul trebuie să facă un pas înapoi şi să rezolve problema astfel încât să nu fie afectată democraţia.
Europarlamentarii străini sunt şocaţi de atacul fără precedent la care a fost supus trustul Intact. Aceştia au criticat dur modul în care angajaţii de la Fisc au anunţat evacuarea celor cinci televiziuni.
„Din ce am auzit, aceste televiziuni care doreau să se supună regulilor au fost strânse cu uşa, în 4-5 zile să fie evacuate. Mi se pare un mod de a controla indirect ceea ce spuneţi voi. Acest lucru e inacceptabil. Libertatea de expresie e fundamentală în Uniunea Europeană. E important să tragem Guvernul la răspundere. Nu ne putem juca aşa cu presa, e inacceptabil”, a spus Afzal Khan.
Un alt important membru al Parlamentului European, fost jurnalist, atrage atenţia că politicienii sunt responsabili ca astfel de situații să fie rezolvate pe cale amiabilă şi nu prin intervenţii în forţă.
„Cred că, atunci când faci parte din Guvern e foarte uşor să ţi se pară că poţi controla şi totul şi că te poţi lua de oricine. Dar cred că valorile europene trebuie să protejeze existenţa opiniilor diferite”, a declarat europarlamentarul Eva Kaili.
Europarlamentarii au catalogat desfăşurarea de forţe a angajaţilor de la Fisc drept cel mai scandalos lucru care s-a întâmplat în România ultimilor ani.