EXCLUSIV: Demers fără precedent de sancţionare a lui Traian Băsescu

de A.M.P    |    04 Mai 2014   •   21:09

Mihai Gâdea a prezentat, în ediţia specială realizată împreună cu jurnalistul Adrian Ursu, scrisoarea care va fi înaintată judecătorilor Curţii Constituţionale şi Parlamentului, cu scopul de a sancţiona încălcarea repetată a Constituţiei României de către preşedintele Traian Băsescu.

"Niciodată, până acum, societatea civilă nu a luat o poziţie atât de clară când Traian Băsescu a încălcat Constituţia. (..) Este o scrisoare ce o înaintăm judecătorilor Curţii Constituţionale şi Parlamentului României", a spus Mihai Gâdea, subliniind că este unul dintre semnatarii ei.

Ceilalţi doi sunt Adrian Ursu şi Mircea Badea.

CONŢINUTUL SCRISORII TRIMISE CCR ŞI PARLAMENTULUI

"Domnule Preşedinte al Curţii Constituţionale,

Stimaţi Judecători ai Curţii Constituţionale a României,

Ne adresăm Excelenţelor Voastre, întrucât faceţi parte din forul care "este garantul supremaţiei Constituţiei";

Respectarea Constituţiei României este nu numai o îndatorire generală ci este o obligaţie directă pentru fiecare dintre Înalţii Reprezentanţi ai Statului Român.

În calitatea noastră de cetăţeni constatăm că în ultima vreme există tot mai dese atingeri aduse integrităţii ansamblului de reguli şi principii ale legii fundamentale şi încălcări explicite ale articolelor legii fundamentale a României.
Ne adresăm Excelenţelor Voastre pentru a vă semnala că, în ultimele săptămâni, s-au produs repetate încălcări ale principiului echidistanţei politice a preşedintelui României aşa cum este ea definită atât prin litera şi spiritul Constituţiei dar şi prin deciziile Curţii Constituţionale a României.

Niciodată până în aceste zile un preşedinte al României nu şi-a permis să se afişeze purtând însemnele unui partid politic angajat în cursa electorală apărând în public cu sigla şi sloganul unei formaţiuni politice imprimate pe hainele sale. Niciunul dintre preşedinţii României nu şi-a permis ca de la pupitrul Administraţiei Prezidenţiale să-şi exprime, fără echivoc, opţiunea pentru un partid politic. De asemenea, niciunul dintre preşedinţii României nu şi-a permis să răstălmăcească Constituţia aşa cum a făcut-o în aceste zile preşedintele României, Traian Băsescu.

Până la actualul preşedinte, toţi şefii de stat ai României au înţeles articolul 84 în litera şi spiritul lui: "În timpul mandatului, Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată."

Convinşi că democraţia şi legea fundamentală a statului român ne dau tuturor dreptul de a citi şi vorbi despre Constituţie, însă doar Curţii îi dau dreptul de a judeca dacă legile ori faptele sunt în litera dar şi în spiritul Constituţiei, ne adresăm Excelenţelor Voastre, cu speranţa că veţi cântări aceste fapte şi nu veţi tolera nici încălcarea sau nerespectarea Constituţiei şi nici subminarea încrederii cetăţenilor României în Constituţie, în principiile şi valorile pe care ea le promovează, în democraţie şi respectul faţă de instituţii. Nimeni nu este mai presus de lege, scrie în articolul 16 al Constituţiei României, şi suntem convinşi că în litera şi spiritul acestuia nici preşedintele României nu poate fi mai presus de legea fundamentală.

Mihai Gâdea
Adrian Ursu
Mircea Badea
"

x close