Antena 3 CNN Actualitate Clădirea în care funcţionează Clinica Balneară din Călimăneşti, în linie dreaptă pentru modernizare | Constantin Rădulescu, preşedintele CJ Vâlcea: "Tratamentul bolnavilor este gratuit"

Clădirea în care funcţionează Clinica Balneară din Călimăneşti, în linie dreaptă pentru modernizare | Constantin Rădulescu, preşedintele CJ Vâlcea: "Tratamentul bolnavilor este gratuit"

Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, a anunţat că a semnat, astăzi, un contract pentru modernizarea Clinicii Balneare din Călimăneşti, care funcţionează într-o clădire construită în urmă cu un secol.

Clădirea în care funcţionează Clinica Balneară din Călimăneşti, în linie dreaptă pentru modernizare | Constantin Rădulescu, preşedintele CJ Vâlcea: "Tratamentul bolnavilor este gratuit"
Sursa foto: Consiliul Judeţean Vâlcea
de Georgiana Adam    |    26 Iul 2022   •   14:09

Vila Oltul, în care funcţionează Clinica Balneară din Călimăneşti, acolo unde tratamentul şi recuperarea bolnavilor sunt gratuite, a fost retrocedată proprietarilor de drept, iar în anul 2021, Consiliul Județean Vâlcea a cumpărat imobilul.

Clădirea este însă într-un stadiu avansat de degradare și necesită ample lucrări de modernizare.

Drept urmare, preşedintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, a anunţat că astăzi a fost semnat contractul pentru expertizarea şi proiectarea planului de modernizare a clădirii.

"Am cumpărat, după cum ştiţi, Vila Oltul unde se face recuperare, balneo şi fizioterapie gratuit. Până să luăm bani europeni să facem Vila Oltul, să o aducem la condiţii aşa cum trebuie, sunt o mulţime de documente, un metru cub de hârtii", a declarat Constantin Rădulescu, preşedintele CJ Vâlcea.

"Proiectarea va dura două luni şi jumătate, mai exact 75 de zile de la data emiterii ordinului de începere a contractului", a explicat şi Andreea Popescu, directorul general al Direcţiei Generale de Programe şi Relaţii Externe din cadrul CJ Vâlcea.

"Clădirea, fiind din 1923, vă daţi seama, trebuie să facem expertize, studii, să vedem cum umblăm la această clădire, care este fabuloasă. Construcţia este generoasă, iar astăzi semnăm contractul. Plecăm pe un nou drum. Este vorba despre clădirea din Călimăneşti, unde tratamentul şi recuperarea bolnavilor se face gratuit. O punem la punct şi astăzi am semnat contractul de proiectare. Până la execuţie mai avem ceva", a mai precizat şeful CJ Vâlcea.

Contractul pentru elaborarea documentaţiei necesare pentru modernizarea clădirii are o valoare de 140.000 de lei, cu TVA.

"Valoarea contractului este de 140.000 de lei cu TVA. Se vor elabora tema de proiectare, documentaţia tehnico-economică pentru obţinerea certificatului de urbanism, documentaţia tehnico-economică pentru obţinerea avizelor şi acordurilor prevăzute de certificatul de urbanism, documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie DALI, expertiză tehnică pentru clădire, audit energetic şi scenariul de siguranţă la incendiu. Documentaţiile elaborate vor sta la baza lucrărilor de reabilitare şi modernizare a acestei clădiri", a declarat Dana Petrescu, arhitectul-şef al Consiliului Judeţean Vâlcea.

×
Subiecte în articol: CJ Vâlcea Constantin Rădulescu
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close