Antena 3 CNN Actualitate Eylon Levi, purtătorul de cuvânt al Guvernului israelian, mesaj tranşant: "Orice terorist care a rănit vreun ostatic va plăti"

Eylon Levi, purtătorul de cuvânt al Guvernului israelian, mesaj tranşant: "Orice terorist care a rănit vreun ostatic va plăti"

Redacția Antena 3 CNN
3 minute de citit Publicat la 22:40 04 Noi 2023 Modificat la 22:43 04 Noi 2023

Întrebat dacă Israelul îşi va încetini operațiunile de atac la sol, având în vedere şi declaraţiile oficialilor celorlalte ţări, Eylon Levi, purtătorul de cuvânt al Guvernului Israelian a reiterat că obiectivul Israelului este eliminarea Hamas.

"Israelul și Statele Unite știu clar care este obiectivul acestei operaţiuni, și anume eliminarea Hamas, astfel încât să nu mai fie o amenințare pentru oameni, să nu mai facă ce au făcut pe 7 octombrie sau timp de 25 de ani.

De asemenea, secretarul de stat Blinken a spus că atât Washington cât și statele arabe au fost de acord că nu se mai poate continua cu acest status quo şi că Hamas trebuie îndepărtat de la putere.

Statele Unite au spus încă de la început foarte clar, încă de la masacrul de pe 7 octombrie, că Israelul are dreptul și obligația de a elimina Hamas. Noi tot timpul ascultăm și părerea americanilor.

Am spus de la început că Hamas-ul este mult mai rău decât ISIS. Vom înfrânge Hamas-ul, așa cum am făcut și cu ISIS şi nimeni nu are experiență mai multă decât Statele Unite ca să gestioneze o organizație teroristă și cum poate fi învinsă.

Referitor la ajutorul umanitar am văzut în ultimele zile că la punctele de trecere prin Egipt au venit ajutoare umanitare. E foarte important, pentru că aceste operațiuni se pot întâmpla în același timp și sporește presiunea asupra Hamas-ului fără să le dăm răgaz. Dar în același timp consolidăm și ajutoarele transmise prin punctul de trecere pe la Rafah. Și nu este nicio contradicție între cele două chestiuni", a spus Eylon Levi, purtătorul de cuvânt al Guvernului israelian, la Antena 3 CNN. 

"Ținta noastră sunt teroriștii Hamas, nu civilii"

Întrebat apoi cum răspunde acuzațiilor că armata israeliană a atacat un convoi de ambulanțe, dar şi o şcoală din Fâşia Gaza, atac din care au rezultat şi mai multe victime civile, Levi a spus:

"Ştim că Israelul duce o luptă morală, și anume să înfrângă monștrii care au făcut masacrul de pe 7 octombrie, omorând sute de persoane într-un mod barbar. Avem o datorie morală de a-i elimina și noi țintim Hamas. Cum ei sunt ținta noastră, facem tot ce putem să nu rănim civilii și chiar să îi îndepărtăm. E foarte greu acest lucru, iar astăzi Israelul a deschis un coridor umanitar pentru  în Fășia Gaza de nord pentru ca oamenii să poată părăsi zona în siguranță.

De trei săptămâni civilii au fost avertizați să părăsească această zonă pentru că va deveni un teatru de război. Ei bine, Hamas-ul a atacat acest coridor prin care oamenii puteau să treacă în sud.

Într-adevăr a fost atacată o ambulanță folosită de teroriștii Hamas. Nu este prima dată când se întâmplă acest lucru. Hamas are o lungă istorie de a folosi ambulanțe pentru a transfera arme și teroriști chiar și acum.

Centrul lor de comandă se află fix sub spitalul principal din Fâşia Gaza. Acolo şi-au pus ei centrul de comanda.Asta e o crimă de război. Se folosesc de ambulanțe, iarăși crimă de război. Faptul că atacă un coridor umanitar este iarăși crimă de război. Deci noi ţintim teroriștii care au comis masacrul de pe 7 octombrie şi facem tot ce putem  conform regulilor de război ca să protejăm civili.

"Orice terorist Hamas care a rănit vreun ostatic va plăti"

Știm că, din păcate, și în mod tragic și faptul că sunt palestinieni care au murit dar ei se folosesc de acest lucru drept propagandă. Facem tot ce putem să nu rănim civilii (...)

Familiile israeliene au dreptul să fie furioase pentru că sunt 240 de persoane care au fost răpite din casele lor. Un copil de nouă luni, cel mai mic, acum are deja 10 luni. 10% din viață și-a petrecut-o într-un tunel înconjurat de terorişti cu armament.

Facem tot ce putem să-i aducem pe oameni acasă în siguranță şi ştim că acest lucru pune presiune asupra Hamas, presiune militară și diplomatică.

Vom înfrânge în Hamas, astfel ca niciodată să nu ne mai atace sau să ne răpească cetățenii. Chiar astăzi am putut să țintim niște infrastructuri. Ne folosim de știrile pe care le avem, de informațiile pe care le avem și sperăm ca toți ostaticii și să ajungă acasă.

Orice terorist Hamas care a rănit vreun ostatic va plăti. Nu contează că durează, dar vor plăti", a spus Eylon Levi, purtătorul de cuvânt al Guvernului Israelian, la Antena 3 CNN. 

×
x close