Antena 3 CNN Actualitate Avion F-16 Falcon, aterizare de urgență după ce a lansat o bombă, în timpul unui exercițiu de tragere la Galați

Avion F-16 Falcon, aterizare de urgență după ce a lansat o bombă, în timpul unui exercițiu de tragere la Galați

Un aparat militar de vânătoare de tip F-16 a fost implicat, marți, într-un incident care a necesitat aterizarea de urgență.

Avion F-16 Falcon, aterizare de urgență după ce a lansat o bombă, în timpul unui exercițiu de tragere la Galați
Sursa foto: hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    13 Iul 2021   •   17:44

Informația a fost confirmată de autoritățile militare.

Astfel, marți, 13 iulie, pilotul unei aeronave F-16 Fighting Falcon din dotarea Escadrilei 53 Aviație Vânătoare a Forțelor Aeriene Române a raportat un incident de zbor survenit în timpul executării unor antrenamente cu trageri de luptă aer-sol în zona poligonului Mălina, județul Galaţi. 

Din primele informații raportate de pilot, în momentul lansării unei bombe de antrenament, s-a produs desprinderea necomandată a unui rezervor extern de combustibil şi a grinzii de acroșare triple de pe partea dreaptă a aeronavei.

Aparatul a aterizat de urgență după ce a pierdut rezervorul extern

Materiale au căzut în zona destinată tragerilor aer-sol din poligon.

Conform procedurilor standard în aceste situații, pilotul aeronavei a raportat situația de urgență și a aterizat în siguranță pe aerodromul de bază.

O comisie numită de șeful Statului Major al Forțelor Aeriene analizează cauzele producerii evenimentului.

"Menționăm faptul că incidentul nu a pus în pericol viața pilotului sau a altor persoane, și nici integritatea aeronavei sau a altor proprietăți şi bunuri de la sol", se spune în comunicatul autorităților militare.

Foto: aparat militar F-16 Falcon

×
Subiecte în articol: Galați F-16 Falcon
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close