Facem degeaba facultate? 50% dintre tinerii licenţiaţi nu îşi găsesc locuri de muncă

de Antena3.ro    |    18 Oct 2011   •   08:55
Facem degeaba facultate? 50% dintre tinerii licenţiaţi nu îşi găsesc locuri de muncă Foto: abclocal.go.com

Diploma de licenţă nu asigură şi locuri de muncă. Aproape jumătate dintre studenţii care termină studii universitare, nu-şi găsesc de lucru în domeniul pentru care s-au pregătit. Iar când găsesc, peste 80% dintre ei constată că au învăţat mai multe la locul de muncă şi nu în facultate.

Absolvenţii de Medicină şi Arhitectură îşi găsesc cel mai repede un loc de muncă. La cel mult trei luni după ce termină facultatea, arată studiul. Urmează artiştii care, în patru luni, teoretic ar trebui să aibă un job. În realitate, nu e aşa.

Nici absolvenţii de Ştiinţe Economice nu-şi găsesc un job mai devreme de cinci luni. Iar când găsesc, nu e pe măsura pregătirii lor.

Cu aşa oferte şi descurajaţi că după câţiva ani de facultate nu-şi găsesc nimic de lucru, mulţi studenţi preferă să plece în străinătate.

55% dintre absolvenţi se angajează. Restul rămân pe dinafară pentru că multe universităţi funcţionează în continuare cu programe care nu sunt cerute pe piaţa muncii.
 
Ministrul Educaţiei spune că soluţia ca universităţile să nu mai producă studenţi pe bandă rulantă va fi fuziunea.

Corelarea dintre programele universităţilor şi piaţa muncii ar trebui să se facă prin procesul Bologna. Douăzeci de ani ne-a luat să avem un cadru naţional al calificărilor, va mai dura poate tot pe atât să avem şi primele rezultate.

 
Get Adobe Flash player



Parteneri
x close