Antena 3 CNN Actualitate Facturile la căldură, de două ori mai mari: Până la 700 de lei pentru un apartament cu două camere

Facturile la căldură, de două ori mai mari: Până la 700 de lei pentru un apartament cu două camere

Facturile la căldură, de două ori mai mari: Până la 700 de lei pentru un apartament cu două camere
25 Ian 2010   •   20:38

Cele două săptămâni de ger ne costă. Facturile la căldură pentru luna ianuarie vor fi aproape de două ori mai mari decât în decembrie, iar autorităţile au hotârât să micşoreze cantitatea de gaze furnizată.

Nopţile de ger din Capitală i-au forţat pe bucureşteni să stea cu caloriferele deschise la maximum şi Regia de Termoficare să crească temperatura agentului termic. Un bun motiv ca la sfârşitul lunii, atunci când vin facturile la întreţinere, să-i treacă transpiraţiile. Dar nu din cauza căldurii ci a sumelor scrise pe hârtie. La un apartament cu două camere în care caloriferele au duduit încontinuu, întreţinerea poate ajunge şi la 700 de lei.

În luna ianuarie cel mai rău va fi pentru cei care stau în blocurile care nu au fost reabilitate termic. ?Parametrii ceruţi centrelor sunt mai mari. Avem peste 105-108 grade în momentul de faţă. În mod normal sunt 90-98?, spune Mihai Becheanu, director general RADET.

Mult mai norocoşi sunt cei din blocurile izolate termic. Chiar dacă vor plăti facturi mai mari, măcar nu sunt de speriat.

Factura la căldură îi va ustura la buzunar şi pe cei din blocurile care au centrale proprii. Mai ales că deşi au ţinut centrala pornită la o temperatură mai mare nu pot spune că s-au sufocat în apartamente.

Facturi mai mari vor avea de plătit în luna ianuarie şi cei care stau la casă şi se încălzesc la sobe cu gaz. Ca să nu îşi dea toţi banii doar pe căldură au fost obligaţi să închidă din sobe şi să se mute într-o singură cameră.

Din cauza gerului care a persistat luni în Bucureşti, RADET-ul a ajuns la un record de căldură furnizată în caloriferele bucreştenilor, peste 42.000 de gigacalorii într-o singură zi.



Observator

×
Subiecte în articol: căldură ger
Parteneri
România nu are bani să îşi trimită sportivii la Olimpiadă
x close