Familiei pacientei arse pe masa de operație, la Spitalul Floreasca: „Nu ni s-a prezentat gravitatea situației”

de A.M.P    |    28 Dec 2019   •   21:30
Familiei pacientei arse pe masa de operație, la Spitalul Floreasca: „Nu ni s-a prezentat gravitatea situației”

Familia pacientei arse pe masa de operație precizează, într-un comunicat de presă, că nimeni nu le-a prezentat gravitatea incidentului petrecut în blocul operator al Spitalului Floreasca.

Rudele femeii au mai adăugat că au aflat anumite detalii despre incident din presă, în momentul transmiterii acestora pe posturile de televiziune.

„În dată de 10.12.2019, mama a fost internată la Spitalul de Urgență Floreasca, cu diagnostic de cancer pancreatic, în vederea intervenției chirurgicale ce a avut loc în dată 13.12.2019, operație ce a fost condusă de prof. dr. Mircea Beuran.

După această intervenție chirurgicală, evoluția mamei a fost una favorabilă, comunicând în permanentă cu familia. Mama se simțea norocoasă pentru șansă care i se oferise și bucuroasă că se simțea mai bine. Recuperarea post operatorie a fost monitorizată în continuare în cadrul spitalului Floreasca, timp de o săptămâna.

În dimineață zilei de 22.12.2019, am fost contactați telefonic de o colegă de salon a mamei, care ne-a adus la cunoștință faptul că mama a fost dusă de urgență la blocul operator, deoarece pe parcursul nopții starea ei s-a înrăutățit.

La aflarea acestei vești, ne-am deplasat de urgență la Spitalul Floreasca, pentru a află mai multe detalii despre starea ei. Din discuțiile purtate cu reprezentanții spitalului, a reieșit faptul că intervenția chirurgicală de pe 22.12.2019 a fost necesară de urgență, datorită unei hemoragii interne.  În plus, ne-a fost menționat faptul că, în timpul operației, a avut loc un accident în urmă căruia mama a suferit arsuri de gradul 2. Atunci când am solicitat mai multe detalii, ni s-a spus că nu se știe decât că a fost un accident.

Din blocul operator, pacienta a fost transferată la AȚI (Terapie Intensivă) și ulterior, în dată de 23.12.2019, în jurul orei 13, transferată la secția AȚI Marii Arși.

În tot acest timp, familia a solicitat informații detaliate cu privire la incidentul produs în sala de operație și de gravitatea acestuia.

Precizăm că, în tot acest timp, familia a fost conștientă de gravitatea bolii (cancer pancreatic), dar incidentul survenit în timpul celei de-a două operații nu ne-a fost explicat clar, nu ni s-a prezentat gravitatea situației și modul în care s-a petrecut acest accident. Am aflat anumite detalii din presă, în momentul transmiterii acestora pe posturile de televiziune. Nu facem acuzații, ne dorim doar să înțelegem ce s-a întâmplat”, se arată în comunicatul citat de digi24.ro.

 

x close