Antena 3 CNN Actualitate Farmaciile din localităţile mici ar putea intra în faliment (VIDEO)

Farmaciile din localităţile mici ar putea intra în faliment (VIDEO)

Farmaciile din localităţile mici ar putea intra în faliment (VIDEO)
Sursa foto: farmacie
03 Apr 2010   •   20:54

Fără farmacii, la sate. Din cauza banilor pe care îi primesc prea târziu, farmaciile din localităţile mici ar putea intra în faliment anul acesta, avertizează Colegiul Farmaciştilor din România. Asta însemnă că mii de bolnavi vor fi nevoiţi să meargă la zeci de kilometri ca să-şi cumpere medicamentele.

Gorneşti, judeţul Mureş. Câteva mii de oameni depind de singura farmacie din sat. Dar, nu-şi va mai servi clienţii multa vreme. Criza din sistemul de sănătate a ajuns şi aici. Distribuitorii cer banii pe medicamentele pe care le-au livrat, dar casa de asigurări va plăti abia în noiembrie.

În aceeaşi situaţie sunt 1.300 de farmacii din mediul rural. Iar bolnavii nu au bani sa-şi plătească din buzunar tratamentele.

Previziunile sunt sumbre.

30 la suta din farmaciile care existau anul trecut sunt în stare de insolvenţă şi au fost preluate de distribuitorii ale căror medicamente nu au fost plătite.

Situaţia e aceeaşi şi în farmaciile din spitale. În unitaţile medicale consumul a scăzut cu 20 la sută. Asta înseamnă că pacienţii au venit cu tratamentele de acasă, cumpărate pe banii lor.



Observator




×
Parteneri
Zeci de tornade impresionante au lovit centrul Statelor Unite
x close