Antena 3 CNN Actualitate O femeie din Bucureşti a rămas fără 48.000 de euro, dar şi fără amant, după o tamponare

O femeie din Bucureşti a rămas fără 48.000 de euro, dar şi fără amant, după o tamponare

O femeie din Bucureşti a rămas fără 48.000 de euro, dar şi fără amant, după o tamponare în traficul din Capitală. Doi tineri, aflaţi pe un scuter, şi care aveau informaţia că femeia are în maşină o geantă cu o sumă mare de bani, au lovit intenţionat maşina şi apoi au furat geanta cu bani în timp ce completau constatarea amiabilă.

de Delia Bulgaru    |    03 Aug 2023   •   13:15

Polițiștii din Bucureşti au făcut astăzi cinci percheziții în București și în Ilfov, într-un dosar în care se fac cercetări după ce în 1 iunie doi bărbați au intrat cu scuterul în mașina unei femei, iar în timpul încheierii actelor de constatare amiabilă i-ar fi furat aproape 50.000 de euro.

Potrivit Poliției Capitalei, poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale Sector 5 au pus în executare 5 mandate de percheziție domiciliară, în București și județul Ilfov, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt calificat.

Totul s-a înâmplat pe 1 iunie 2023, atunci când Secția 18 Poliție a fost sesizată, prin sistem 112, de o femeie de 28 de ani, cu privire la faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 15.30, în timp ce se afla într-o stație de alimentare carburant, doi bărbați i-ar fi furat din mașină o geantă ce conținea sume considerabile, în lei și valută.

Potrivit unor surse, cei doi ar fi avut informaţia clară că tânăra avea banii în maşină chiar de la amantul acesteia. Ulterior publicării articolului, victima a contactat redacţia Antena 3 CNN şi a negat că ar fi avut vreo legătură cu bărbatul indicat de surse drept amantul acesteia.

Banii au fost furaţi în timp ce şoferiţa şi bărbatul de pe scuter completau constatarea amiabilă

Polițiștii au stabilit că, în timp ce persoana vătămată era staționată la un semafor din Sectorul 5, cei doi bărbați care ar fi urmărit-o prin Capitală cu un scuter, ar fi intrat cu intenție în mașina acesteia, provocând pagube materiale autovehiculului.

Ulterior, în momentul în care se încheiau actele de constatare amiabilă, unul dintre bănuiți ar fi sustras din mașina femeii o geantă în care se aflau 48.000 de euro și 1.800 de lei. De asemenea, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că numărul de înmatriculare al scuterului este aferent unui autoturism. În urma efectuării perchezițiilor, au fost confiscate mai multe bunuri de interes în cauză.

De asemenea, a fost depistat un tânăr de 26 de ani, bănuit că ar fi comis fapta împreună cu alți doi bărbați, care sunt căutați. Tânărul de 26 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală. Cercetările în acest caz sunt continuate.

×
Subiecte în articol: București Poliția Capitalei
Parteneri
Primele imagini cu băiețelul din Gorj vândut de părinți în Germania
x close