Antena 3 CNN Actualitate O femeie din Otopeni şi-a aruncat bebeluşul nou-născut în soba cu lemne imediat după naștere

O femeie din Otopeni şi-a aruncat bebeluşul nou-născut în soba cu lemne imediat după naștere

Caz șocant lângă capitală. O femeie din Otopeni este anchetată după ce și-ar fi ars bebelușul abia născut în sobă.

de Redacția Antena 3 CNN    |    14 Iun 2023   •   10:45

Din primele informații, se pare că este vorba despre o femeie din Otopeni, în vârstă de 40 de ani, care și-ar fi aruncat bebelușul în sobă imediat ce acesta a venit pe lume. 

Poliția s-a sesizat abia după ce femeia a ajuns în stare gravă la spital, cu sângerări abundente. În acest moment, poliția face cercetări pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat și care a fost motivul care a dus-o la un astfel de gest. 

Incidentul ar fi avut loc chiar la sfârșitul lunii aprilie, iar în acest moment medicii legiști încearcă să afle dacă pruncul era viu și viabil.

Mai mult decât atât, autoritățile încearcă să stabilească dacă tânăra avea discernământ în momentul în care a comis fapta.

În acest moment, femeia de 40 de ani este cercetată în stare de libertate. 

×
Subiecte în articol: soba Otopeni crima bebelus
Parteneri
Poșta Română, anunţ de ultimă oră despre distribuirea pensiilor în luna Mai
x close