Antena 3 CNN Actualitate Fermierii şi transportatorii stabilesc dacă opresc protestul, după o întâlnire cu ministrul Agriculturii

Fermierii şi transportatorii stabilesc dacă opresc protestul, după o întâlnire cu ministrul Agriculturii

S-a încheiat o întâlnire extrem de importantă dintre ministrul Agriculturii și protestatari. Potrivit unor surse politice, s-ar fi ajuns la o înţelegere.

Fermierii şi transportatorii stabilesc dacă opresc protestul, după o întâlnire cu ministrul Agriculturii
de Redacția Antena 3 CNN    |    13 Ian 2024   •   15:06

Peste două ore au discutat la Ministerul Agriculturii protestatarii cu ministrul Florin Barbu. Au trecut în revistă revendicările și surse politice precizează că la aceste negocieri s-ar fi ajuns la consens.

Există banii prinși în buget pentru solicitările făcute de fermieri!

La Ministerul Agriculturii au fost alocați banii pentru subvențiile cerute

Fermierii şi transportatorii stabilesc dacă opresc protestul. Ei se vor îndrepta către celelalte ministere care să le rezolve restul solicitărilor.

Protestatarii cer ca subvențiile APIA să fie acordare până la finalul lunii februarie și să existe acces facil la credite. 

Transportatorii şi fermierii au programată o întrevedere cu cei din Ministerul Transporturilor, cu Autoritatea pentru Supraveghere Financiară şi cu reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor. Este a patra zi consecutiv în care îşi manifestă nemulţumirile.

Reprezentanţii Clubului Fermierilor Români au înaintat o listă de revendicări Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Guvernului României pentru rezolvarea crizei financiare a fermierilor şi redobândirea competitivităţii fermelor româneşti.

Propunerile sintetizate de revendicări solicitate de către Clubul Fermierilor Români:

1. Acordarea subvențiilor APIA aferente anului 2023 până la finalul lunii februarie 2024, inclusiv pentru fermierii aflați în eșantionul de control clasic și prin teledetecție, precum și accelerarea proceselor pentru compensările financiare asociate celorlalte scheme de plată directă (eco-scheme, măsuri de agro-mediu etc.).

2. Compensarea pierderilor fermierilor afectați de perturbarea majoră a pieței cerealelor, cauzată de importul cerealelor ieftine din Ucraina, care nu respectă standardele UE și pot pune în pericol siguranța alimentară, dar și de tranzitul cerealelor și oleaginoaselor ucrainene: minim 60 EURO/tonă comercializată, prin acordarea unui ajutor de stat, conform cadrului de ajutor de stat adoptat de Comisia Europeană care permite ca statele membre să acorde până la 280.000 Euro/fermă și până la 2,5 milioane EURO/IMM din industria agroalimentară. Evidențiem diferența între prețurile bursiere și cele oferite fermierilor români de traderi în Portul Constanța.

3. Oferirea unor subvenții aferente pierderilor cauzate de volatilitatea prețurilor de comercializare a cerealelor și oleaginoaselor în anul agricol 2023 - 3 EURO/tonă depozitată/lună, pentru perioada septembrie 2023-februarie 2024.

4. Oferirea unor linii de creditare avantajoase antreprenorilor din agricultură cu garanții guvernamentale, până cel târziu la finalul lunii ianuarie, care să permită fermierilor continuarea activității în anul curent - lansarea operațională a Creditului Agricol și Creditul Fermierului.

5. Continuarea programelor AGRO IMM INVEST și RURAL INVEST prin creșterea plafoanelor de garantare și a plafonului de ajutor de stat anual aferent fiecărui agent economic din sectorul agricol, în cadrul creditării cu garanție FGCR, precum și extinderea bazei de creditare a fermierilor cu risc bancar B și C, demers realizat în colaborare cu BNR și instituțiile bancare.

6. Plata cheltuielilor privind compensarea parțială a costurilor energiei utilizate pentru irigarea suprafețelor agricole în baza contractelor multianuale/sezoniere pentru întreg anul 2023.Bugetarea integrală a plăților parțiale pentru anul 2024 privind asigurarea consumului de energie electrică necesar irigării terenurilor agricole (în prezent:  alocări realizate de ANIF  în limita fondurilor disponibile).

7. Echivalarea categoriei B cu TR și a categoriei B1 cu TR1, indiferent de masa maximă autorizată a utilajului agricol.

8. Adoptarea unor decizii, la nivel național (caz de forță majoră) și european privind derogarea de la aplicarea Gaec 7 și 8 pentru anul curent, și oferirea unui răspuns cert fermierilor români până la finalul lunii ianuarie – doar astfel aceștia își mai pot realiza o prognoză în privința gestionării eficiente a culturilor agricole pentru anul 2024.

9. Sprijinirea fermierilor afectați de secetă pentru pierderile suferite aferente producției și valorificării cerealeloși oleaginoaselor pentru culturile de toamnă 2022, prin acordarea unui ajutor de stat, având la bază cadrul temporar Ucraina în valoare de 100 EURO/ hectar.

10. Asigurarea unei competiții corecte pe piața comună europeană (inclusiv statele aflate într-un proces de aderare la UE) în ceea ce privește importul produselor agroalimentare care prezintă standarde neconforme regulamentelor europene privind agricultura, mediul și sănătatea consumatorilor europeni.

11. Stabilirea unei scheme de microcreditare care să permită accesul facil și rapid a fermierilor români la surse financiare atât de necesare afacerilor agricole de dimensiuni mici și medii, în vederea evitării renunțării la activitatea desfășurată.

12. Protejarea pieței interne prin efectuarea de controale sistematice pentru verificarea  regimului vamal și respectarea cerințelor UE. Multe produse ucrainene își schimbă originea în Rep. Moldova și Bulgaria, iar apoi sunt comercializate pe teritoriul României.

13. Revizuirea legislației fiscale în ceea ce privește taxarea companiilor cu cifra de afaceri de peste 50 mil. EURO, precum și a instituțiilor bancare. Solicităm identificarea unei soluții optime prin care sectorul agroalimentar să fie exceptat, deoarece în mod firesc cei 1% deduși din cifra de afaceri a firmelor mari și cei 2% din cifra de afaceri a instituțiilor bancare, se extrag din prețul mărfurilor. Ulterior, în etapa procesării materiei prime și a comercializării produselor finite în zona de retail, acești 3% se regăsesc în prețul de raft, pe care consumatorul îl plătește. Practic, fermierul va plăti cei 3% , iar consumatorul final aceeași pondere, tot 3%.

14. Asumarea de către Guvernul României a proiectului strategic privind extinderea capacității și adaptarea proceselor logistice aferente Portului Constanța pentru asigurarea accesului cu prioritate a mărfurilor din România la export.

"Clubul Fermierilor susține negocierea și adoptarea de către Guvern a unui Plan de măsuri imediate ca răspuns la criza financiară cu care se confruntă fermierii români. Anii de secetă, criza economică, efectele complexe ale războiului din Ucraina, perturbarea pieței comune europene prin derogările acordate mărfurilor agricole ucraineene au adus fermierii români într-un punct critic, de la care mulți vor dispărea dacă acest sector strategic nu este tratat strategic de către Guvernul României.

Acest plan trebuie să fie rezultatul unor negocieri care să consemneze angajamentele Guvernului pe termen imediat şi mediu, pentru ca această criză cu care se confruntă fermierii s-a acumulat în timp, și poate să fie rezolvată doar cu un plan asumat politic, diplomatic, financiar si economic.

Fermierii români au nevoie acum de un Plan de salvare și stabilitate financiară, cu intervenția Guvernului", a declarat Florian Ciolacu, Director Executiv al Clubului Fermierilor Români.

×
Parteneri
A început distribuirea pensiilor pe luna mai. Anunţul Poştei Române
x close