Antena 3 CNN Actualitate Cel mai mare festival auto din România, are loc în București. Peste 230 de automobile pot fi admirate în acest weekend

Cel mai mare festival auto din România, are loc în București. Peste 230 de automobile pot fi admirate în acest weekend

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 10:23 19 Mai 2023 Modificat la 10:23 19 Mai 2023

Peste 230 de automobile, demonstrații de drift, test-drive și workshop-uri dedicate unor teme de interes precum siguranța rutieră sau mașina viitorului vor avea loc la a doua ediție POLI AutoFEST care va avea loc în perioada 19-21 mai 2023.

Evenimentul este organizat de Universitatea Politehnica din București, prin Facultatea de Transporturi și tinde să se transforme în cel mai mare festival auto din România.

Dacă la prima ediție au fost 80 de autoturisme, acum sunt peste 230 de mașini expuse, de la mașini de epocă, la mașini autonome, de ultimă generație care se conduc singure.

"Mașinile sunt de colecție care au o valoare neprețuită, pentru că ele nu se mai găsesc acum pentru a fi cumpărate și le-am adus în festival, în ideea în care vrem să arătăm tuturor ce înseamnă evoluția tehnologiei.

Citește și: Cine donează sânge în centrele mobile UNTOLD primește un bilet de o zi la festival

Aici se pot găsi mașini care sunt de la începutul industriei și mașini care sunt foarte evoluate tehnologic.

Prețul de pornire, pentru cea mai scumpă mașină este de 600.000 de euro" a spus Gabi Petrea, Director General Adjunct Politehnică.

Festivalul se adresează atât publicului larg, pasionaților de automobile, profesioniștilor din industrie, cât și elevilor și studenților, viitorii ingineri ai țării.

×
x close