Antena 3 CNN Actualitate Firma Dalli a păgubit municipalitatea Bucureşti cu 2 milioane de euro, prin nerespectarea contractelor

Firma Dalli a păgubit municipalitatea Bucureşti cu 2 milioane de euro, prin nerespectarea contractelor

Firma Dalli a păgubit municipalitatea Bucureşti cu 2 milioane de euro, prin nerespectarea contractelor
10 Oct 2008   •   09:39

Patronii firmei Dalli, care deţine monopolul parcărilor din Capitală, au reuşit performanţa de a aduna o avere considerabilă, deşi nu a respectat nimic din prevederile contractului întocmit cu municipalitatea. Aceasta este concluzia unui control făcut de inspectorii Primăriei Generale Bucureşti, care i-au dat firmei Dalli un termen de 30 de zile, timp în care să execute obligaţiile restante.
Inspectorii au mers pe te­ren pentru a vedea cu ochii lor ce investiţii au făcut patronii firmei Dalli. Mai exact, au vrut să vadă dacă firma care deţine monopolul parcărilor în Capitală a respectat pre­vederile contractului semnat în urmă cu 13 ani, pe vremea când patron era so­ţul Elenei Udrea, Dorin Cocoş. Inspectorii au constat că Dalli nu şi-a în­deplinit obligaţiile din contractul încheiat cu Primăria Capitalei.
Jurnalul Naţional prezintă neregu­lile găsite la faţa locului. De exemplu, în cazul parcajelor cu acces controlat, nu există panouri luminoase de presemnalizare pentru locurile disponibile, şoferii nu sunt îndrumaţi către cel mai apropiat loc de parcare, nu există sisteme de supraveghere şi monitorizare video şi nu este asigurată evidenţa permanentă şi auto­mată a încasărilor.
Nereguli mari sunt şi în cazul par­cărilor cu acces necontrolat. Foarte multe nu sunt semnalizate şi nu au rezervate locuri pentru persoa­nele cu handicap locomotor. În plus, în unele parcări, inspectorii au găsit mai multe maşini decât lo­curi existente.
Firma Dalli a primit un ultimatum: are la dispoziţie 30 de zile să-şi execute obligaţiile restante sau înţelegerea va fi reziliată. În ceea ce priveşte pagubele, Sorin Oprescu, a de­clarat pentru Jurnalul Naţio­nal că acestea se ridică la aproximativ 2 milioa­ne de euro. Lucrurile sunt extrem de complicate, iar traseul banilor greu de descoperit. Oprescu a anunţat că documentele care privesc primii patru ani de zile de contract cu Dalli nu mai erau în Primărie în momentul în care a cerut să se verifice dacă firma şi-a îndeplinit obligaţiile.
În plus, societatea Dalli trebuie să predea 11 dintre parcările pe care le deţine în centrul Capitalei. Acestea au fost ocupate de firmă după încheierea contractului cu primăria, din 1995, şi nu fac obiectul unui act adiţional la acel document.
Antena 3

×
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close