Antena 3 CNN Actualitate Florian Coldea ar pregăti o scrisoare pentru Comisia de anchetă parlamentară

Florian Coldea ar pregăti o scrisoare pentru Comisia de anchetă parlamentară

Florian Coldea ar pregăti o scrisoare pentru Comisia de anchetă parlamentară
de M.Z.    |    14 Iun 2017   •   10:53

Fostul prim-adjunct al SRI, generalul Florian Coldea, intenționează să nu se prezinte la Comisia parlamentară de anchetare a alegerilor prezidențiale din 2009. 

Potrivit Știripesurse.ro, Florian Coldea și-ar fi pregătit încă de săptămâna trecută o scrisoare scrisă de copywriterul său personal, pe care vrea să o trimită comisiei parlamentare. 

Prin aceasta, Florian Coldea vrea să explice că nu a încălcat legea și că respectă activitatea comisiei, dar nu dorește să se prezinte în fața membrilor acesteia. 

Primul care a fost audiat de parlamentari a fost Dan Andronic, cel care a făcut dezvăluiri despre întâlnirea şefilor serviiciilor secrete în locuinţa lui Gabriel Oprea.

Pe 24 aprilie, Parchetul a anunțat că a deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări „in rem” sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și falsificarea documentelor și evidențelor electorale, în dosarul care vizează alegerile prezidențiale din 2009.

Jurnalistul Dan Andronic a spus că, în decembrie 2009, în turul doi al alegerilor prezidențiale, înalți demnitari ai statului român, printre care George Maior, Florian Coldea și Laura Codruța Kovesi, au mers acasă la Gabriel Oprea. El a susținut că Laura Kovesi și Coldea erau preocupați de câștigarea scrutinului de către Traian Băsescu.

×
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close