Antena 3 CNN Actualitate Guvernul a decis: nu vor fi majorate pensiile, nu se mai dau vouchere de vacanță, se taie anumite sporuri

Guvernul a decis: nu vor fi majorate pensiile, nu se mai dau vouchere de vacanță, se taie anumite sporuri

Guvernul a adoptat joi o ordonanță de urgență care prevede menținerea punctului de pensie la 1.442 de lei în 2021, neacordarea voucherelor de vacanță, eliminarea unor sporuri și tarifele de transport reduse cu 50% pentru studenți.

Guvernul a decis: nu vor fi majorate pensiile, nu se mai dau vouchere de vacanță, se taie anumite sporuri
Sursa foto: Hepta
de Gabriel Dano    |    18 Feb 2021   •   18:07

Actul normativ era necesar pentru adoptarea bugetului pentru acest an, care va avea loc vineri, după cum a anunțat premierul Florin Cîțu. Acesta a precizat că bugetul nu va suferi modificări la nivelul deficitului, dar a admis posibilitatea apariției unor schimbări la Ministerul Dezvoltării, pentru CNI și ONDL.

Despre avizul negativ primit de proiectul de buget de la Consiliul Economic și Social, Florin Cîțu a spus că  „bugete care au distrus România” au primit aviz pozitiv, iar acest buget, care a fost primit pozitiv de la profesioniști, a avut aviz negativ.

Conform OUG adoptate, în anul 2021 valoarea punctului de pensie se va menține la nivelul de 1.442 lei, astfel cum a fost majorat cu 14% prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 135/2020, iar începând cu anul 2022 valoarea punctului de pensie se va majora cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă cel mult 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.

În anul 2021, autoritățile și instituțiile publice nu acordă vouchere de vacanță.

Actul normativ stabilește abrogarea prevederilor legale prin care a fost instituit sporul de 30% la salariul de bază pentru personalul instituţiilor prefectului implicat în activităţi de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, cu excepţia prefectului şi subprefectului.

Studenţii în vârstă de până la 26 de ani beneficiază de tarif redus cu 50% pe mijloacele de transport local în comun, cu metroul, precum și pentru transportul intern auto, transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a şi transport intern naval. Articolul de lege care acorda gratuitate la transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a va fi abrogat.

×
Subiecte în articol: Florin Cîțu
Parteneri
Avertizare ANM: Ninsori însemnate în 14 judeţe din ţară
x close