Antena 3 CNN Actualitate Cîțu a trimis Corpul de Control la Apele Române, după ce o chelneriță a fost angajată acolo: "Mesajul nu e doar pentru cei cu funcții de conducere"

Cîțu a trimis Corpul de Control la Apele Române, după ce o chelneriță a fost angajată acolo: "Mesajul nu e doar pentru cei cu funcții de conducere"

Premierul Florin Cîțu a anunţat, miercuri, că a trimis Corpul de Control la Administrația Bazinală de Apă Prut – Bârlad, pentru a verifica modul în care o fostă ospătăriță, fără experiență, a fost angajată la departamentul care se ocupă cu protecţia contra inundațiilor.

Cîțu a trimis Corpul de Control la Apele Române, după ce o chelneriță a fost angajată acolo: "Mesajul nu e doar pentru cei cu funcții de conducere"
Sursa foto: Hepta
de Milena Niță    |    03 Feb 2021   •   10:45

De asemenea, şeful Guvernului a anunţat măsuri împotriva celor care au greșit.

Rezultatele anchetei vor fi cunoscute peste câteva zile.

Florin Cîţu: Mesajul acesta nu este doar pentru cei cu funcții de conducere

"În urma informațiilor apărute în spațiul public, am cerut Corpului de Control al Prim-Ministrului să investigheze situația de la Apele Române. 

În mandatul meu, așa cum am promis, cer profesionalism, integritate, competență și transparență.

Mesajul acesta nu este doar pentru cei cu funcții de conducere, este pentru toți cei care lucrează în sectorul public:
- fară penali în funcții publice;
- profesioniști;
- fară nepotisme;
- fară conflict de interese", a anunţat, miercuri, premierul Florin Cîţu, pe pagina sa de Facebook.

Reacţia lui Cîţu vine după ce o fostă chelneriță de la un bar din Iaşi a fost angajată la Administrația Bazinală de Apă Prut – Bârlad, la departamentul care se ocupă de apărarea inundațiilor, fără a avea o minimă pregătire în domeniu, potrivit recorder.ro.


 

×
Subiecte în articol: Florin Cîțu control apele romane
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close