Antena 3 CNN Actualitate FMI avertisment pentru România: Preţurile cresc, investiţiile rămân în urmă

FMI avertisment pentru România: Preţurile cresc, investiţiile rămân în urmă

FMI avertisment pentru România: Preţurile cresc, investiţiile rămân în urmă
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
06 Iun 2018   •   23:00

Board-ul Fondului Monetar Internaţional (FMI) a analizat ultimul raport privind evoluţiile din România şi avertizează, într-un comunicat transmis miercuri, că inflaţia şi deficitele cresc, absorbţia fondurilor europene este slabă, investiţiile au rămas în urmă, iar economia se supraîncălzeşte.

Inflaţia - media generală a scumpirilor - „se reia cu rapiditate”, decalajele dintre venituri şi cheltuieli (deficitul bugetar) şi dintre încasările şi plăţile balanţei externe (deficitul de cont curent) se adâncesc, investiţiile au rămas în urma consumului, iar absorbţia de fonduri europene este slabă, astfel că „sunt semne de supraîncălzire a economiei”. Acestea sunt, pe scurt, principalele avertismente ale FMI, cu precizarea că „lipsa unor progrese susţinute în ceea ce priveşte reformele structurale ar constrânge creşterea economică potenţială pe termen mediu”.

„România a înregistrat o creştere economică puternică în 2017, cu un nivel record al scăderii şomajului şi un sector financiar îmbunătăţit. Consumul privat, impulsionat de stimulente fiscale şi de majorări ale salariilor, a condus la o creştere puternică a economiei, în timp ce investiţiile sunt rămase în urmă şi reformele structurale au încetinit”, semnalează experţii FMI.

„Investiţiile publice au scăzut la un nivel redus ca procent din PIB de mai mulţi ani, cu o absorbţie redusă a fondurilor UE. Atât deficitul public, cât şi deficitul de cont curent s-au adâncit, la 2,8 şi, respectiv, 3,4% din PIB în 2017”. Iar inflaţia se reia cu rapiditate: „în timp ce ţinta de inflaţie a Băncii Naţionale a României a fost atinsă în 2017, inflaţia anuală a crescut de la luna ianuarie peste limita superioară a benzii din jurul ţintei, ajungând la 5,2% în aprilie 2018”, se mai arată în comunicatul citat, care este postat pe site-ul instituţiei financiare internaţionale.

„Creşterea economică este aşteptată să atingă cota de 5% în 2018, condusă din nou de stimularea continuă a consumului privat prin relaxarea fiscală”, fiind însă „însoţită de un deficit de cont curent şi o inflaţie ridicată, chiar şi atunci când politica monetară este înăsprită”. Creşterea economică „se va modera până la 3% pe termen mediu, deoarece efectele tranzitorii ale stimulentelor fiscale se estompează, iar investiţiile amânate şi lipsa unor progrese susţinute în ceea ce priveşte reformele structurale ar constrânge creşterea potenţială pe termen mediu”, mai arată experţii FMI.

Sursă: Mediafax
×
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close