Antena 3 CNN Actualitate Cum se folosește corect cuvântul ”personaj”

Cum se folosește corect cuvântul ”personaj”

Un cunoscut personaj din showbiz, un personaj din lumea interlopă, un personaj controversat dintr-un dosar. E plin de personaje în presa actuală.

Cum se folosește corect cuvântul ”personaj”
Sursa foto: Antena 3
de Ana Iorga    |    08 Dec 2021   •   15:26

Cuvântul este folosit destul de des referitor la persoane din lumea reală, nu din cărţi sau din filme. E corect, e greşit, e un clişeu?

„Secretarul general al Guvernului este un personaj-cheie în structura executivului”, citim pe site-ul g4media.ro.

Altcineva e un "personaj cheie în dosarele RAFO şi Rompetrol", potrivit informaţiilor de pe site-ul ziare.com. Personajul e doar în ficţiune sau şi în lumea reală?

DEX ne lămureşte. Personajul e mai întâi 1. Persoană care deține o funcție importantă în viața politică, socială, culturală; personalitate. Foarte interesant. Apoi: personaj este şi 2. Fiecare dintre persoanele care figurează într-o operă literară; erou într-o operă literară, muzicală, cinematografică sau plastică.

Prin analogie, o persoană care are un rol în anumite întâmplări. După cum vedeţi, DEX ne permite o libertate destul de mare. Personaj nu e doar eroul unui film, ci oricine are un rol public important într-un anumit domeniu sau un rol într-o întâmplare.

Așadar: Un om de afaceri, un politician, un infractor, o vedetă, fiecare poate fi personaj, conform DEX.

×
Parteneri
Harta voturilor din Bucureşti. Cât "teren" controlează candidaţii
x close