Antena 3 CNN Actualitate Camion cu volanul blocat, accident cumplit la Muntenii de Sus în Vaslui

Camion cu volanul blocat, accident cumplit la Muntenii de Sus în Vaslui

Un autoturism marca Ford în care se aflau trei persoane a fost strivit, în această dimineaţă, de un camion, într-un cumplit accident rutier în comuna Muntenii de Sus din judeţul Vaslui.

Camion cu volanul blocat, accident cumplit la Muntenii de Sus în Vaslui
de Alin Tarnovschi    |    05 Dec 2020   •   09:33

Potrivit primelor informaţii, şoferul autoturismului marca Ford, un băbat în vârstă de 58 de ani, împreună cu alte două persoane, respectiv soţia şi cumnata, se îndrepta către Iaşi, însă, la un moment dat, pe raza comunei Muntenii de Sus din Vaslui, un camion a pătruns pe contrasens şi a strivit efectiv autoturismul.

Şoferul camionului a declarat că nu ştie cum a ajuns pe contrasens, ci doar că volanul s-a blocat.

Impactul a fost unul extrem de violent, iar autoturismul marca Ford a fost strivit, cu cei trei oameni în interior.

"Detaşamantul de pompieri Vaslui intervine cu două autospeciale pentru descarcerare, o ambulanţă SMURD şi echipaje specializate pentru un accident rutier produs în localitatea Muntenii de Sus. La faţa locului sunt deplasate şi două ambulanţe SAJ Vaslui. În accident sunt implicate un autoturism, un autocamion şi trei persoane. Două persoane sunt încarcerate", a transmis ISU Vaslui într-o informare de presă.

Pompierii de la Descarcerare au intervenit şi au reuşit să scoată victimele din Fordul strivit, iar medicii au început imediat să îl resusciteze pe şofer.

Din nefericire, toate eforturile au fost în zadar. Soţia şi cumnata acestuia au fost transportate la spital.

×
Subiecte în articol: Muntenii de Sus Vaslui
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close