Antena 3 CNN Actualitate Scandal uriaș din cauza formularului pentru testarea elevilor pe care îl vor completa părinții

Scandal uriaș din cauza formularului pentru testarea elevilor pe care îl vor completa părinții

Este scandal în jurul formularului pe care părinții trebuie să-l completeze odată cu revenirea copiilor în bănci, un formular prin care își dau acordul pentru testarea copiilor. MInisterul Sănătății a publicat pe site-ul său documentul, recomandându-le părinților să-l semneze.

Scandal uriaș din cauza formularului pentru testarea elevilor pe care îl vor completa părinții
Sursa foto: Hepta
de Gabriel Dano    |    06 Feb 2021   •   13:30

Formularul are doar opțiunea de consimțământ, nu și pe cea de refuz, de unde se poate deduce că este adresat doar celor care sunt de acord cu testarea. Documentul a produs valuri pe internet, iar premierul spune că Ministerul Sănătății s-a grăbit când l-a făcut public.

"Eu cred că cineva s-a grăbit să pună acel document în spaţiul public, pentru că am văzut şi comunicatul Ministerului Educaţiei care spune altceva şi spune exact ce este în ordinul comun al Ministerului Educaţiei şi al Ministerului Sănătăţii. Vor fi situaţii excepţionale când vor fi aceste teste. Nu testăm pe toată lumea din prima zi.

Sunt copii care vor avea simptome şi atunci va trebui completat acel formular. Nu trebuie să vină lumea cu formularul completat la şcoală. Ar trebui să citim comunicatul Ministerului Educaţiei în acest sens şi acolo sunt mai multe detalii", a declarat, sâmbătă, premierul Florin Cîţu.

Întrebat dacă părinții sunt obligați să vină cu formularul completat la școală, ministrul educației, Sorin Câmpeanu a declarat, la Antena 3:

"Categoric nu este obligatoriu! Nu poate fi obligatoriu! În al doilea rând, aș vrea să vă precizez că nu există tensiuni, există discuții constructive în scopul identificării variantei optime din perspectivă legală și din perspectiva nevoii de asigurare a celor mai bune condiții pentru derularea procesului de educație în condiții sanitare cât mai pronunțate.

Deși în ordinul comun nu este reglementat conținutul formularului privind consimțământul informat și nici obligația transmiterii acestui consimțământ informat, începând cu revenirea la cursuri, în prima zi de școală, transmiterea consimțământului informat anterior intervenirii unei situații speciale, de asemenea, nu este o prevedere a ordinului comun de ministru, totuși precizăm că acei părinți care doresc completarea formularului de consimțământ anticipat pentru testare în cazul apariției unei situații speciale, o pot face din proprie inițiativă".

 

 

×
Subiecte în articol: Florin Cîțu Sorin Cîmpeanu
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close