Antena 3 CNN Actualitate Fost judecător CCR, ce se poate întâmpla dacă Iohannis refuză să se pronunțe asupra revocării șefei DNA

Fost judecător CCR, ce se poate întâmpla dacă Iohannis refuză să se pronunțe asupra revocării șefei DNA

<1 minut de citit Publicat la 23:37 03 Mar 2018 Modificat la 23:37 03 Mar 2018
o_1c7msnb8f1hcc1m0hgjm24heci8.jpg
Foto: presedincy

Fostul judecător CCR Toni Greblă a declarat în emisiunea „Descoperiții” despre ce s-ar putea întâmpla în cazul în care Klaus Iohannis refuză să se pronunțe în privința revocării șefei DNA.

„În Constituție sau în legile în României în cazul în care nu este prevăzut un termen înlăuntrul căruia un oficial să-și exercite sau să-și îndeplinească obligațiile care îi revin din lege, atunci se aplică regula generală, trebuie să existe un termen rezonabil. Rezonabilitatea termenului este prevăzut în funcție de circumstanțele specale ale fiecărui caz. Dacă președintele teoretic ar refuza să-și exercite această obligație pe care o are, de a se pronunța asupra propunerii de revocare, atunci istituțiile și autoritățile prevăzute în lege pot să atace la CCR refuzul președintelui considerând că s-a ivit un conflict constituțional negativ între instituțile și autoritățile statului.

În lege există proceduri diferite pentru numirea procurorilor și pentru revocare, CCR nu a făcut decât aplicarea acestei diferențieri între numire și revocare și a constatat că rolul principal îl are Ministrul Justiției sub autoritatea căreia funcționează procurorii. Președintele nu poate lua decât act de propunerea ministrului Justiției și să semneze, soluția inversă ar creea și probleme”, a declarat Toni Greblă.

×
x close