Antena 3 CNN Actualitate Fost șef din ANAF, trimis în judecată pentru trafic de influență, găsit nevinovat

Fost șef din ANAF, trimis în judecată pentru trafic de influență, găsit nevinovat

Fost șef din ANAF, trimis în judecată pentru trafic de influență, găsit nevinovat
25 Ian 2018   •   21:29

Un fost vicepreședinte al ANAF, Romeo Florin Nicolae, trimis în judecată de DNA în anul 2015 sub acuzația de trafic de influență a fost achitat, joi, magistrații Curții de Apel Ploiești pronunțând o decizie definitivă prin care inculpatul e declarat nevinovat.

Inițial, Tribunalul Prahova îl achitase pe fostul șef din ANAF în baza unui articol din lege care spunea că fapta pentru care  a fost trimis în judecată nu a existat. Curtea de Apel Ploiești a stabilit însă că soluția de achitare a inculpatului a fost dată întrucât procurorii nu au depus la dosar probe care să ducă la o condamnare a șefului din ANAF, scrie libertatea.ro.

Romeo Florin Nicolae a fost trimis în judecată la sfârşitul anului 2015, în legătură cu săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, faptă despre care acuzatorii săi spuneau că ar fost comisă în vara anului 2010, pe vremea când acesta avea funcția de consilier superior în cadrul ANAF – Direcţia Generală de Coordonare Inspecţie Fiscală. Ulterior, ROmeo Florin Nicolae a urcat în ierarhia din ANAF, devenind  al instituției ANAF şi director general al Direcţiei Generală Antifraudă Fiscală funcții pe care nu le mai deține în prezent.

×
Subiecte în articol: DNA achitat
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close