Antena 3 CNN Actualitate Fosta șefă TAROM, anchetată: Ce ar fi făcut cu banii de chirie pe care îi primea de la companie

Fosta șefă TAROM, anchetată: Ce ar fi făcut cu banii de chirie pe care îi primea de la companie

Poliția Ilfov o anchetează pe Mădălina Mezei, fostă șefă a TAROM, în legătură că modul în care a folosit banii pentru chirie pe care îi primea de la compania aeriană.

Fosta șefă TAROM, anchetată: Ce ar fi făcut cu banii de chirie pe care îi primea de la companie
Sursa foto: Foto: Madalina Mezei/Faccebook
04 Feb 2020   •   19:38

Mădălina Mezei, revocată din funcția de director general al Tarom în octombrie 2019, dar și din funcția de director al filialei de la Bruxelles a companiei, la finalul anului trecut, avea stipulat în contractul de muncă două forme de remunerație, respectiv salariul și compensații financiare pentru plata chiriei.

Potrivit primelor informații, fosta șefă Tarom ar fi folosit banii pentru chirie pentru a achita rata de la casa din Bruxelles pe care a cumpărat-o în anul 2009.

Mădălina Mezei a fost reprezentant TAROM în Belgia din aprilie 2009 şi până la numirea sa la conducerea companiei, una dintre responsabilităţi fiind planificarea şi organizarea strategiei de piaţă şi dezvoltare în regiune. 

În luna octombrie 2019, Consiliul de Administraţie al Tarom a anunţat că Mădălina Mezei a fost revocată din funcţia de director general al companiei întrucât nu a reuşit să ducă la îndeplinire hotărârile CA, ale AGA şi nici anumite obligaţii care îi reveneau.

Fosta șefă TAROM, anchetată: Ce ar fi făcut cu banii de chirie pe care îi primea de la companie

×
Subiecte în articol: Madalina Mezei Tarom
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close