Antena 3 CNN Actualitate Fostul deputat Sebastian Ghiţă poate fi arestat în lipsă

Fostul deputat Sebastian Ghiţă poate fi arestat în lipsă

Fostul deputat Sebastian Ghiţă poate fi arestat în lipsă
de S.T.    |    05 Ian 2017   •   13:32

UPDATE - Mandatul de arestare preventivă emis pe numele fostului deputat Sebastian Ghiţă a ajuns, joi după-amiază, la Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova, un echipaj de Poliţie aflându-se deja la domiciliul din Ploieşti al omului de afaceri, au declarat surse judiciare.

Potrivit acestora, poliţiştii se află la domiciliul din Ploieşti al lui Sebastian Ghiţă, ei intrând deja în locuinţă pentru căutarea fostului parlamentar şi punerea în executare a mandatului.

----------------------------

Fostul deputat Sebastian Ghiţă poate fi arestat în lipsă.

DNA a solicitat judecătorilor înlocuirea măsurii controlului judiciar pe cauţiune cu arestarea preventivă, pe motiv că Sebastian Ghiţă a încălcat dispoziţiile controlului judiciar în dosarul în care a fost trimis în judecată alături de foşti şefi din poliţie şi parchete.

DNA reacționează în cazul lui Sebastian Ghiță: „A dat dovadă de rea credinţă. El şi-a premeditat fuga”

Știrea inițială:

Sebastian Ghiţă află azi dacă va putea fi arestat în lipsă. Magistraţii de la Instanţa Supremă discută cererea DNA de înlocuire a măsurii controlului judiciar pe cauţiune cu măsura arestării preventive.

Asta după ce fostul deputat a încălcat termenii controlului judiciar în dosarul în care a fost trimis în judecată alături de foşti şefi din poliţie şi parchete.

Pe 27 decembrie, magistraţii au respins prima cerere a DNA de arestare în lipsă a lui Sebastian Ghiţă, dar au menţinut interdicţia ca acesta să părăsească teritoriul României.

Ulterior, IPJ Prahova a transmis către Instanţa Supremă noi documente care arată că Sebastian Ghiţă a încălcat termenii controlului judiciar.

×
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close