Antena 3 CNN Actualitate Fostul şef SIE Cătălin Harnagea: Mă aflam pe lista de asasinate a lui Vîntu (VIDEO)

Fostul şef SIE Cătălin Harnagea: Mă aflam pe lista de asasinate a lui Vîntu (VIDEO)

Fostul şef SIE Cătălin Harnagea: Mă aflam pe lista de asasinate a lui Vîntu (VIDEO)
13 Sep 2010   •   16:32

Judecătorii au publicat, luni, motivarea arestării preventive a lui Sorin Ovidiu Vîntu. Potrivit acesteia, omul de afaceri "reprezintă un pericol public", iar infracţiunile comise sunt "de o gravitate extremă". În paralel cu aceste acuzaţii, se pare că Vîntu avea o listă cu persoane care trebuiau asasinate. Cel puţin asta reiese dintr-o declaraţie a fostului şef SIE, Cătălin Harnagea, obţinută de Evenimentul Zilei.

În interviul publicat, luni, de sursa precizată, Cătălin Harnagea susţine că se număra printre persoanele vizate de omul de afaceri.

"În 2000, am primit un raport care spunea că Sorin Ovidiu Vîntu caută oameni în zona interlopă pentru a-i folosi în asasinate. Raportul mi-a fost înaintat fiindcă, după spusele acelui ofiţer eram o posibilă ţintă. Am cerut unităţii care se ocupă de protecţie informativă şi operativă a SIE să cerceteze această informaţie. Întregul document, inclusiv concluzia cercetării până la data când am părăsit Serviciul, a fost predate unităţii de profil", a declarat Cătălin Harnagea, pentru Evenimentul Zilei.

Despre asasinatele plănuite de Vîntu vorbeşte şi consultantul politic Dan Andronic, acelaşi care, cu două zile înainte de arestarea omului de afaceri, îl prevenea pe acesta că "vine Nicolae Popa". Dan Andronic susţine, pe blogul său, că Sorin Ovidiu Vîntu a pus la cale o tentativă de asasinat, în anul 2001, care îl viza atât pe el, cât şi pe Cătălin Harnagea, fost şef SIE, pe Petre Mihai Băcanu şi pe Dan Fischer.

"Pentru cei care se fac că au uitat, dar şi pentru cei care nu au apucat să citească la vremea respectivă, mica mea pasiune pentru faptele infracţionale ale lui SOV  provine dintr-un sentiment al justiţiei neînplinite. Nu mă refer la potlogăriile de mai sus, făcute cu pixul procurorilor şi cu ciocănelul judecătorilor, ci la tentativa de asasinat pusă la cale în anul 2001 de către acest individ. Pe lista făcută de el era Cătălin Harnagea, fost şef SIE, Petre Mihai Băcanu, Dan Fischer şi subsemnatul. Citez din Raportul Armaghedon III întocmit de ziariştii de la Rom. Lib.: SOV  a comandat asasinate. Lista conţine urmatoarele nume: Catalin Harnagea, Dan Andronic, Dan Fischer, Costel Bobic, Petre Mihai Bacanu. El a decis lichidarea fizica a persoanelor pe care le considera ?vinovate? de dezvaluirile din presa legate de FNI. Intermediarul gasit de Vantu pentru a aranja asasinatele este Calin Mailat, un personaj din lumea interlopa aflat in solda lui SOV. Numai pentru asasinarea lui Harnagea a platit 70.000 de dolari", notează Dan Andronic.

Potrivit consultantului, acest dosar a fost îngropat, deşi există casete înregistrate.

Contactat telefonic de Antena 3, Silviu Sergiu, jurnalist Evenimentul Zilei, susţine că fostul şef SIE nu a apucat finalul anchetei, întrucât a fost schimbat din funcţie. Ziaristul mai spune că, în interviul acordat publicaţiei, Cătălin Harnagea vorbeşte şi despre o serie de documente care se află în posesia lui Nicolae Popa şi care au relevanţă în dosarul FNI.

"Domnul Harnagea a primit, la un moment dat, un raport al SIE, în care se vorbeşte de potenţiale pericole la adresa sa. A dispus verificări, numai că nu a mai apucat sfârşitul anchetei, pentru că a fost schimbat din funcţie. Din câte am înţeles eu, nu a existat nicio soluţie pe această anchetă, deci nu s-a dat niciun răspuns", a spus Siliviu Sergiu.

"Harnagea explică cam ce documente sunt în posesia lui Nicolae Popa, care la un moment dat ar putea să devină foarte interesante în dosarul FNI, eventual în redeschiderea acestui dosar", a mai spus Sergiu.

Sorin Ovidiu Vîntu a fost arestat în noaptea de 9 spre 10 septembrie, fiind acuzat de favorizarea fugii din ţară a lui Nicolae Popa, fostul director al Gelsor. Alături de Vîntu, au mai primit mandate de arestare pentru 29 de zile Alex Stoica şi Octavian Ţurcan.

Antena3.ro


×
Parteneri
Negocieri intense pentru evitarea grevei generale a poștașilor
x close