Antena 3 CNN Actualitate Fostul senator PSD Cătălin Voicu a dat în judecată România la CEDO

Fostul senator PSD Cătălin Voicu a dat în judecată România la CEDO

Fostul senator PSD Cătălin Voicu a dat în judecată România la CEDO
de S.T.    |    09 Iun 2014   •   18:04

Fostul senator PSD Cătălin Voicu a dat în judecată România la CEDO.

Cătălin Voicu a formulat trei plângeri în temeiul Art. 3 (interzicerea tratamentelor inumane ori degradante), reclamând atât condiţiile îndurate în timpul arestului preventiv (supraaglomerarea şi lipsa unei igiene elementare) şi transportarea sa de la locul de detenţie la biroul procurorului (în spatele unei dube neîncălzite şi neiluminate), cât şi expunerea în cătuşe în faţa opiniei publice şi a presei în timp ce era adus la instanţă care urma să analizeze măsura arestului preventiv.

De asemenea, în temeiul Art. 5 par. (3) (dreptul la libertate şi la siguranţă), pretinde că instanţele au refuzat să ia în considerare alte măsuri preventive mai puţin restrictive decât arestul preventiv, iar în baza Art. 8 (dreptul la respectarea vieţii private şi de familie), reclamă faptul că autorităţile au scurs către mass-media pasaje din dosarul de urmărire penală-în special transcrieri ale convorbirilor obţinute prin interceptarea telefoanelor.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului va judeca, marţi 10 iunie 2014, cauza Voicu împotriva României.

Fostul senatorul Catalin Voicu a fost condamnat definitiv la 7 ani de închisoare pentru trafic de influenţă. Decizia a fost pronunţată la 22 aprilie 2013 de un Complet de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie condus de Livia Stanciu.

Citeşte şi:

Şantaj la preşedintele Înaltei Curţi de Justiţie. Magistratului Livia Stanciu i s-ar fi cerut 20.000 euro. Cea care a ameninţat-o, adusă azi la DNA


Vezi AICI ediţia integrală a emisiunii "100 de minute cu Alessandra Stoicescu".

×
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close