Antena 3 CNN Actualitate Fraţii Mazăre au depus cerere de eliberare pentru a participa la înmormântarea mamei lor

Fraţii Mazăre au depus cerere de eliberare pentru a participa la înmormântarea mamei lor

Fraţii Radu şi Alexandru Mazăre au cerut oficial să fie eliberaţi pentru a lua parte la înmormântarea mamei lor. Aceştia le cer magistraţilor 24 de ore de libertate pentru a-şi conduce mama pe ultimul drum.

Fraţii Mazăre au depus cerere de eliberare pentru a participa la înmormântarea mamei lor
Sursa foto: Mediafax Foto / Andreea Alexandru | Silviu Matei / AGERPRES FOTO
de Mădălina Mihalache    |    14 Mai 2022   •   16:32

Fraţii Mazăre ar trebui să afle luni dimineaţă dacă vor fi eliberaţi timp de 24 de ore pentru a participa la înmormântarea mamei lor, Gabriela Victoria Mazăre.

Aceasta a decedat ieri, la Spitalul Judeţean Constanţa, iar cauza oficială a morţii este insuficienţă respiratorie acută.

Funeraliile se vor desfășura luni după amiază. Familia a făcut cerere ca fraţii Alexandru şi Radu Mazăre să fie eliberaţi timp de 24 de ore.

Radu Mazăre se află de trei ani la Penitenciarul Rahova

Fostul primar al Constanţei ispăşeşte o pedeapsă de 9 ani. Alexandru Mazăre, fratele său, a fost şi el încarcerat în urmă cu câteva zile, tot într-un dosar de corupţie.

Vestea a fost făcută publică de fostul președinte al CJ Constanța, Nicușor Constantinescu pe pagina sa de Facebook. 

Este cunoscut faptul că Gabriela Victoria Mazăre (81 ani) ar fi suferit mai multe intervenții pe cord şi ar fi avut montat şi un stimulator cardiac.

"Dragostea ei de mamă i-a dus inima în Infinit. 
Sunt cu tine,umăr lângă umăr,urcăm muntele,până ce rămâne numai muntele. 
Drum ușor spre lumea fără dor,doamna Gabi!“ - este mesajul transmis de fostul președinte al CJ Constanța, Nicușor Constantinescu pe Facebook. 

"O sa o depunem mâine la Clares, lângă cimitirul central. Luni la ora 13.30 este slujba la Casa Mortuara, la 14.00 se pleacă de la Casa Mortuara către biserica Mamaia Sat, unde începe slujba la ora 15.00. Înmormântarea este la ora 16.00, la cimitirul Mamaia Sat", au anunţat membrii familiei Mazăre.

Alexandru Mazăre, condamnat la trei ani de închisoare cu executare

Fratele lui Radu Mazăre, Alexandru Mazăre, a fost condamnat pe 10 mai, la trei ani de închisoare cu executare.

Alexandru Mazăre a fost deputat în mandatul 2004-2008 şi apoi, de două ori, senator al României, între 2008 - 2012 şi 2012 - 2016.

În dosarul campusului social Henri Coandă, fostul primar al Constanței, Radu Ştefan Mazăre, a fost acuzat de luare de mită şi de fals în declaraţii, iar fratele acestuia, fostul senator PSD Alexandru Mazăre, a fost acuzat de complicitate la luare de mită şi de fals în declaraţii.

În cazul lui Radu Mazăre, Curtea Supremă a decis încetarea procesului penal.

În iunie 2018, aceeaşi instanţă i-a achitat atât pe Radu Mazăre, cât şi pe fratele său, Alexandru Mazăre, cei doi fiind sancţionaţi cu amendă penală în valoare de 5.000 de lei. La acea vreme, Alexandru Mazăre a fost achitat pentru complicitate la luare de mită, dar amendat pentru fals în declaraţii.

Judecătorii ÎCCJ au decis să menţină achitarea în cazul lui Radu Mazăre, însă au schimbat amenda penală cu închisoare cu executare în cazul lui Alexandru Mazăre.

×
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close