Antena 3 CNN Actualitate Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti din Alba au fost trimişi la muncă în folosul comunităţii

Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti din Alba au fost trimişi la muncă în folosul comunităţii

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 10:16 28 Apr 2024 Modificat la 10:18 28 Apr 2024

Cei cinci poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, unul dintre ei aflat acum la pensie, au fost obligaţi să presteze câte 30 de zile de muncă în folosul comunităţii, după ce au fost anchetaţi în cadrul unui dosar de fals şi înşelăciune.

Poliţiştii au decontat ilegal contravaloarea voucherelor de vacanţă, pe care angajaţii MAI nu le primesc sub formă de tichete sau card, ci prezintă angajatorului factura de la operatorul turistic şi primesc banii. 

Faptele s-au petrecut în anul 2020.

"S-a arătat că, în anul 2020, în baza unor facturi eliberate în fals de către (…), suspecţii au solicitat decontarea serviciilor turistice în sumă de 1.450 de lei de către IPJ Alba, care, în baza documentelor depuse, le-a achitat aceste sume. S-a precizat că, în realitate, din probele administrate (declaraţii de martor, suspecţi, procese verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate) a reieşit că suspecţii nu au fost cazaţi la (…) în perioadele menţionate în înscrisurile depuse.

Mai mult, I.P.J. Alba a comunicat că prejudiciul cauzat de suspecţi a fost reparat integral şi că nu se constituie parte civilă în cauză", se arată în încheierea Judecătoriei Alba Iulia.

×
x close