Antena 3 CNN Actualitate Fundația Mereu Aproape a dotat cu aparatură medicală performantă în valoare de 163.850 euro Centrul complet de recuperare post-Covid de la Runcu. Peste 500 de pacienți tratați până în prezent

Fundația Mereu Aproape a dotat cu aparatură medicală performantă în valoare de 163.850 euro Centrul complet de recuperare post-Covid de la Runcu. Peste 500 de pacienți tratați până în prezent

Centrul complet de recuperare post-Covid de la Runcu a fost dotat cu 62 de aparate și dispozitive medicale în cadrul proiectului derulat de Fundația Mereu Aproape alături de partenerul Sika România.

Fundația Mereu Aproape a dotat cu aparatură medicală performantă în valoare de 163.850 euro Centrul complet de recuperare post-Covid de la Runcu.  Peste 500 de pacienți tratați până în prezent
Sursa foto: Fundaţia Mereu Aproape
de Georgiana Adam    |    01 Noi 2021   •   11:32

Toate echipamentele medicale performante sunt utilizate la capacitate maximă pentru pacienții care sunt tratați în secția de Recuperare a Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu" din comuna Runcu, județul Gorj. În primele șase luni de funcționare a Centrului, peste 500 de pacienți au beneficiat de programul complex de recuperare și au fost externați cu o stare bună de sănătate.

Aparatura medicală are o valoare de 163.850 euro și include aparate de recuperare medicală și kinetoterapie, dispozitive pentru antrenarea şi tonifierea musculaturii respiratorii, echipamente pentru redobândirea forţei musculare la nivelul membrelor superioare şi inferioare, echipamente pentru creșterea capacității pulmonare, vestă specială pentru mobilizarea secreţiilor bronşice, covor rulant şi cicloergometru.

Pe parcursul celor 10 zile de internare, fiecare pacient urmează programe de kinetoterapie respiratorie și antrenament progresiv la efort zilnic, câte cinci zile pe săptămână, atât în sala de kinetoterapie, cât și în salon sau în aer liber, în funcție de toleranța individuală la efort. Curele de haloterapie se desfășoară zilnic. 90% dintre pacienții tratați până acum au urmat aceste ședințe, excepție făcând cei imobilizați la pat sau cei cu afecțiuni ce contraindicau salinoterapia. În plus, aproape 300 dintre ei au beneficiat de fizioterapie cu un numar mediu de trei proceduri în fiecare zi, pe toată durata internării. Toți pacienții sunt evaluați și consiliați psihologic, atât în ședințe individuale cât și în grup.

„Simţeam că este nevoie de un astfel de centru de recuperare post-COVID la stat, acolo unde să aibă acces oricine, şi am realizat acest vis al nostru. Alături de partenerul nostru, de autorităţi, de medici și de pacienți, mergem mai departe. Programul dezvoltat capătă dimensiuni și mai ample pentru că vom extinde succesul înregistrat deja cu terapiile post-Covid și altor afecțiuni respiratorii. Chiar dacă a pornit de la necesitatea recuperării impuse de pandemie, investiția în acest proiect va fi folosită pentru toți pacienții cu afecțiuni respiratorii și pulmonare care ajung la Spitalul de la Runcu”, declară Alessandra Stoicescu, Președinte Fundația Mereu Aproape.

„Pentru Sika România, sustenabilitatea este unul din pilonii strategiei de afaceri și componenta dinamică ce imprimă direcția de inovare și dezvoltare a companiei. Rezultatele înregistrate la Centrul de recuperare post-Covid de la Runcu, foarte bune pentru sănătatea pacienților, ne confirmă faptul că am ales să ne implicăm într-un proiect care contribuie la îmbunătățirea vieții la nivel regional și național și unde era absolută nevoie de susținerea noastră”, spune Laurențiu Ștefănescu, General Manager Sika România.

Ioana Lorenc, Head of Marketing Sika România adaugă: „Acest centru de recuperare este acel loc care le dă românilor încrederea că vor reveni la o viață normală. Așa cum soluțiile Sika contribuie la realizarea de construcții sigure, și prin implicarea noastră în acest proiect sprijinim regăsirea stabilității în viața oamenilor. Astfel Sika își aduce o contribuție activă la agenda United Nations 2030, susținând sănătatea și, implicit, calitatea vieții comunității în care își desfășoară activitatea”.

Despre programul de recuperare explică Managerul spitalului, Ec. Ion Ciochină: „Adăugarea programului de recuperare post-Covid la serviciile oferite anterior în cadrul spitalului a crescut mult adresabilitatea pacienților atât din județ, cât și din țară, iar creșterea numărului de pacienți ne-a stimulat să suplimentăm numărul membrilor echipei de recuperare cu personal specializat, respectiv psiholog, kinetoterapeut, asistenți medicali. Faptul că mulți pacienți au revenit după 3-6 luni la reevaluare și continuarea programului de recuperare ne îndreptățește să credem că avem soluția potrivită, atât pentru pacienții cu simptomatologie post-Covid, cât și pentru cei cu alte boli pulmonare precum astm bronșic, bronșită cronică, fibroze pulmonare, pleurezie, boli respiratorii profesionale”.

Dr. Ștefania Ionică, medicul șef al Secției de Recuperare a spitalului „Tudor Vladimirescu", precizează: „Beneficiile programului de recuperare respiratorie sunt: ameliorarea respiraţiei, oboselii, creşterea toleranţei la efort, îmbunătăţirea capacităţii de a efectua activităţile zilnice obişnuite, remiterea anxietăţii, depresiei, îmbunătăţirea statusului mental, reinserţia socio-profesională şi, cel mai important, creşterea calităţii vieţii. Aparatele ne ajută foarte mult să realizăm aceste obiective. Ne bucurăm că beneficiem de ele și că putem efectua programul la parametrii pe care ni-i dorim".

Spitalul „Tudor Vladimirescu" este singurul spital de pneumoftiziologie din România cu salină de suprafață și, datorită acestui proiect, este și singurul care are Grădină Terapeutică, oferind multiple facilități: medicală, recreativă și de socializare. În curtea spitalului, cu sprijinul comunității și al autorităților locale, este amenajată Grădina Terapeutică, un loc pentru recuperare în aer liber, pentru sesiuni Q&A și pentru socializare. Grădina terapeutică este prevăzută cu mai multe zone pentru repaus, foișor pentru socializare și va avea zonă pentru kinetoterapie și atelier de hortiterapie.

Prin investițiile realizate în sănătate în ultimii doi ani și jumătate, Fundația Mereu Aproape a susținut sistemul medical din România cu 4,6 milioane de euro, concentrându-se pe dotarea cu aparatură și dispozitive medicale moderne a spitalelor din țară care primesc mii de pacienţi, inclusiv Maternitățile, secțiile de Terapie Intensivă Neonatologie și pe cele de Pediatrie ale mai multor spitale de importanță regională. De asemenea, cu ajutorul donatorilor, Fundația a sprijinit cadrele medicale și pacienții din România în lupta cu noul coronavirus. În total, au fost dotate și susținute 81 de unități medicale, servicii de intervenție, asociații de medici de familie cu 288 de echipamente medicale, precum și cu mobilier medical, echipamente de protecție, produse de testare și secviențiere SARS-CoV-2 și aparatură suport în terapia Covid-19. Cele trei unități mobile de terapie intensivă cumpărate de Fundația Mereu Aproape se află în patrimoniul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență fiind parte a dotării României cu echipament de înaltă performanță pentru răspuns la dezastre.

Fundația Mereu Aproape a luat naștere în 2005. Împreună cu partenerii săi, donatori, companii, jurnaliști și persoane publice, contribuie la dezvoltarea sănătății, educației, culturii și ajută în situațiile de dezastre. Până în prezent, prin campaniile de amploare și proiectele sale derulate la nivel național, Fundația Mereu Aproape a susținut dezvoltarea societății cu peste 20 de milioane de euro. Mai multe detalii despre programele Fundației se regăsesc pe www.fundatiamereuaproape.ro şi pe www.facebook.com/fundatiamereuaproape.

Sika România este subsidiară a concernului elveţian Sika AG, fondat în 1910 Baar Elvetia, și prezentă pe piața din România de aproape 20 ani. În toți acești ani, compania a cunsocut mai multe etape de dezvoltare atât prin construcții proprii de fabrici (Brașov – fabrica de aditivi pentru betoane, Cluj – mortare speciale pentru construcții), cât și prin achiziții locale: 2019 – Arcon membrane, principalul producător de membrane bituminoase din România; 2020 – Adeplast SA, lider consacrat în producția unei game lărgite de mortare pentru construcţii şi izolaţii termice (EPS), astfel încât am ajuns la un număr de 13 fabrici și linii de producție locate în 7 zone ale țării și peste 670 de angajați.

Sika este lider global în producția de materiale chimice specializate, are o poziţie de top pe piaţa dezvoltării şi producţiei de sisteme şi produse de etanșare, lipire, amortizare, consolidare şi protecţie utilizate în sectorul construcţiilor şi în industria auto. Grupul elvețian are filiale în 108 ţări din întreaga lume şi deţine peste 300 de unităţi de producţie.

×
Subiecte în articol: Fundatia Mereu Aproape Runcu
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu ar urma să îşi retragă candidatura
x close