Antena 3 CNN Actualitate Crește tariful de distribuție al energiei electrice. Gabriel Andronache, ANRE, a anunțat care va fi prețul de la 1 ianuarie

Crește tariful de distribuție al energiei electrice. Gabriel Andronache, ANRE, a anunțat care va fi prețul de la 1 ianuarie

Gabriel Andronache, vicepreședintele Autorității Naționale de Reglementare a domeniului Energiei, a anunțat că au fost discuții între instituția pe care o conduce și distribuitorii de energie pe tema majorării tarifelor, iar tariful de transport va crește de la 1 ianuarie.

Crește tariful de distribuție al energiei electrice. Gabriel Andronache, ANRE, a anunțat care va fi prețul de la 1 ianuarie
Sursa foto: Stefan Cristian Cioata Getty Images
de Redacția Antena 3 CNN    |    27 Noi 2023   •   22:00

Potrivit oficialului, în cadrul discuțiilor, distribuitorii au susținut că, ”din punctul lor de vedere, sunt mai multe solicitări pentru anumite activități pe care le desfășoară, pentru care ar dori bani mult mai mulți”.  

În replică, vicepreședintele ANRE a afirmat, pe un ton de reproș, că ”[...] și ei, la rândul dumnealor, puteau să facă investițiile un pic mai calculat, în special pe zona aceasta de transport, astfel încât rețeaua, dacă ar fi fost etapizat dezvoltată și întărită, nu exista această presiune în momentul de față pe care o exercită prosumatorii”, a explicat Gabriel Andronache.  

Acesta a anunțat, totodată, că tariful de transport care va fi impus de la 1 ianuarie va crește la 6%, scrie DCBusiness.

Cum vor fi afectați consumatorii 

În acest moment, tariful de distribuție reprezintă aproximativ 10% din factura finală plătită de consumator.  

Cu toate acestea, facturile sunt plafonate prin lege până în martie 2025, iar bugetul de stat este cel care asigură diferența dintre plafon și prețul real. 

Valabilitatea voucherelor pentru energie electrică a fost prelungită

Ministrul Proiectelor europene, Adrian Câciu, a anunțat că românii care beneficiază de vouchere de energie se vor bucura de o prelungire a perioadei în care pot face plata facturilor.

Așadar, valabilitatea voucherelor pentru energie a fost prelungită până în 31 martie 2024, față de 31 decembrie 2023, cum era inițial.

"Veste bună pentru cei care sunt beneficiari ai voucherelor pentru energie: am prelungit valabilitatea până la 31 martie 2024, așa cum anunțasem, am formalizat această măsură, astfel încât beneficiarii, gospodăriile vulnerabile, să poată să plătească facturile la energie cu aceste vouchere până la 31 martie 2024.

Termenul inițial era 31 decembrie 2023", a anunțat ministrul Adrian Câciu.

Acesta a precizat că prelungirea valabilității acestor vouchere de energie a fost aprobată în urma unor consultări cu Comisia Europeană.

×
Subiecte în articol: Gabriel Andronache
Parteneri
Avertizare meteo ANM de furtuni severe în România
x close