Antena 3 CNN Actualitate Gabriel Oprea poate fi urmărit penal. Senatorii jurişti au avizat cererea transmisă de DNA

Gabriel Oprea poate fi urmărit penal. Senatorii jurişti au avizat cererea transmisă de DNA

Gabriel Oprea poate fi urmărit penal. Senatorii jurişti au avizat cererea transmisă de DNA
de S.T.    |    02 Feb 2016   •   14:03
Senatorii jurişti au avizat cererea de urmărire penală a lui Gabriel Oprea. Au fost nouă voturi pentru, unul împotrivă şi o abţinere.

Fostul ministru de interne a stat aproape o oră la Comisia Juridică, iar la final a susţinut în faţa presei că a avut aceleaşi drepturi ca alţi miniştri de interne în privinţa folosirii coloanelor oficiale.


UPDATE 13.00
- Gabriel Oprea a ajuns la comisia juridică. Senatorii jurişti trebuie să avizeze cererea DNA de urmărire penală a fostului ministru.

UPDATE 11.35
- Gabriel Oprea contestă ancheta DNA în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu.

Oprea a cerut senatorilor să retrimită la DNA cererea de începere a urmăririi penale pentru că procurorul, un fost consilier al Codruţei Kovesi, nu ar fi avut dreptul să îl ancheteze.

În mai puţin de o oră, Gabriel Oprea este aşteptat în faţa senatorilor jurişti, care trebuie să avizeze cererea DNA de urmărire penală a fostului ministru.

Gabriel Oprea este acuzat de abuz în serviciu pentru că a folosit ilegal coloana oficială de peste 1.600 de ori.

Știrea inițială:

Comisia Juridică a Senatului votează marți cererea DNA de începere a urmăririi penale a fostului ministru Gabriel Oprea.

Membrii comisiei vor întocmi un raport, pentru ca, ulterior, Biroul Permanent să decidă când va fi dezbătută şi votată în plen solicitarea DNA.

Gabriel Oprea ar putea să meargă şi el să-şi studieze dosarul şi să îşi exprime o poziţie cu privire la situaţia în care se află. 

Fostul ministru de Interne este acuzat de două infracţiuni de abuz în serviciu. Procurorii spun că ar fi folosit, în mod ilegal, coloane oficiale de trei ori mai mult ca preşedintele României.


×
Subiecte în articol: Gabriel Oprea urmarire penala
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close