Antena 3 CNN Actualitate Gabriela Firea anunță măsuri drastice pentru șoferi: Vinietă pentru intrarea în București. Mașinile sub Euro 3, interzise în centru

Gabriela Firea anunță măsuri drastice pentru șoferi: Vinietă pentru intrarea în București. Mașinile sub Euro 3, interzise în centru

Gabriela Firea anunță măsuri drastice pentru șoferi: Vinietă pentru intrarea în București. Mașinile sub Euro 3, interzise în centru
14 Aug 2019   •   10:51

Primarul general Gabriela Firea a anunţat miercuri introducerea în dezbatere publică a unui proiect care prevede achiziţionarea unei viniete pentru toate autoturismele care intră în Capitală, dar nu sunt înmatriculate în municipiul Bucureşti sau în judeţul Ilfov. 

Gabriela Firea a precizat că suntem pe locul șase la nivelul poluării și că își dorește ca în București să fie îmbunătățită calitatea aerului.

De altfel, va exista o taxă de 10 lei pe zi pentru mașinile care nu sunt înregistrate în București. Mai mult, și mașinile non-euro, euro 1 și 2 vor fi taxate. 

„Autoturismele care nu sunt înmatriculate în București și în zona metropolitană, adică județul Ilfov, la momentul pătrunderii în Capitală vor trebui să facă dovada că și-au achiziționat o vinietă: vinieta Oxigen B care va costa pentru o zi 10 lei, pentru un an 1900. Celelalte intervale vor fi prezentate de către directorii de specialitate. Repet, pentru mașinile înmatriculate în celalalte județe și în alte țări, inclusiv cele înmatriculate în Bulgaria”, a precizat Gabriela Firea.

De asemenea, nu va fi permis accesul în zona centrală pentru maşinile non-Euro, Euro 1, Euro 2 şi Euro 3.

×
Subiecte în articol: Gabriela Firea poluare primarul capitalei
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close