Antena 3 CNN Actualitate Premieră istorică! Rușii de la Gazprom publică informațiile despre cantitatea de gaze livrată UE

Premieră istorică! Rușii de la Gazprom publică informațiile despre cantitatea de gaze livrată UE

Premieră istorică! Rușii de la Gazprom publică informațiile despre cantitatea de gaze livrată UE
Sursa foto: Foto: pixabay.ro
10 Dec 2015   •   10:34

Pentru prima dată în istorie, putem vedea în orice moment care este cantitatea de gaze pe care o livrează Rusia prin România către ţările din Sudul Europei. Ruşii de la Gazprom au fost de acord să îşi dezvăluie unul dintre cele mai bine păzite secrete în urma negocierilor cu Uniunea Europeană.

Datele arată că dinspre Ucraina, prin punctul de frontieră Isaccea intră zilnic o cantitate de aproape 700 de mii de MWh de gaze ruseşti. Acestea tranzitează România şi ies mai apoi prin punctul Negru Voda către Bulgaria şi clienţii Gazprom din sudul Europei.

Practic, cantitatea de gaze ruseşti care tranzitează ţara noastră într-o zi este de aproape două ori mai mare decât producţia locală în acelaşi interval de timp. De altfel, producţia medie anuală în România este de 11 miliarde de metri cubi de gaze naturale.

Prin comparaţie, capacitatea maximă de transport a celor 3 magistrale care tranzitează ţara noastră este de 28 de miliarde de metri cubi anual.

România a devenit ţara de tranzit pentru gazele ruseşti în urmă cu aproape 40 de ani, însă niciodată nu s-a ştiut exact cantitatea transportată pe conducte, pentru că aceste informaţii aveau până acum un statut confidenţial.




×
Subiecte în articol: gaz Ucraina Gazprom
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close