CSM a intrat pe fir după ce ofițerii MApN ar fi încercat să verifice calculatoarele instanței care a decis arestarea lui Iulian Gheorghe, fost adjunct al Direcției Generale de Informații a Apărării.
"Nu putem să tragem o concluzie în momentul de față, pentru că așa cum am văzut, Ministerul Apărării Naționale a fost cel care a sesizat organele de urmărire penală, deci nu poate exista o suspiciune asupra Armatei Române că ar fi protejat ilegalitățile acestui general. Cei din Direcția Generală de Informații a Apărării sunt cei care au depistat această problemă, au raportat ministrului și ministrul Apărării a spus în secunda doi toate documentele merg la Parchetul Militar ", explică realizatorul Radu Tudor.
"Câtă vreme această anchetă este la Parchetul Militar, această chestiune ține strict de atribuțiile procurorilor.
Acest general era în fruntea Direcției Generale de Informații a Apărării și avea acces, atribuția legală să poată gestiona aceste sume destinate operațiunilor de informații militare, atât în interiorul țării cât și în afara țării, a mai adăugat el.
Dacă există unele suspiciuni, în legătură cu un eventual control de securitate pe care MApN l-a făcut în instanțele militare, se poate solicita un audit independent, iar această chestiune poate fi lămnurită în Consiliul Suprem de Apărare al Țării, fiind o problemă de suspiciune de competență sau de eventuale interferențe. CSAT poate decide un audit, iar atunci știm cu toții dacă cineva a vrut să afle date secrete din acest dosar care se află pe rolul Parchetului Militar ", a mai explicar realizatorul Radu Tudor.