Antena 3 CNN Actualitate Gestul de patriotism făcut de tânărul român care a impresionat lumea cu invenţia lui

Gestul de patriotism făcut de tânărul român care a impresionat lumea cu invenţia lui

Gestul de patriotism făcut de tânărul român care a impresionat lumea cu invenţia lui
Sursa foto: Foto: Antena 3
de M.Z.    |    19 Mai 2013   •   22:25

Tânărul român care a câştigat cel mai important concurs de inginerie şi ştiinţe, Ionuţ Budişteanu, a purtat cu mândrie tricolorul atunci când şi-a primit trofeul.


Cu invenţia sa extraordinară, o maşină cu radar 3D, care se conduce singură, concepută special pentru persoanele nevăzătoare, românul a reuşit să cucerească lumea.  

Ionuţ Alexandru Budişteanu este invitat la ediţia de duminică a emisiunii Sinteza Zilei, de la Antena 3.


Budişteanu s-a aflat la a treia participare la Intel ISEF. După ce anul trecut a câştigat premii în valoare de 14.000 de dolari cu proiectul care utiliza senzorii de pe limbă pentru a crea imagini, dedicat nevăzătorilor, anul acesta a decis să facă o maşină care se conduce singură cu ajutorul unui radar 3D. Întregul sistem, care include şi şapte computere menite să decodeze informaţia primită de la radar, ar costa aproximativ 7.000 de dolari.



Radarul, cea mai importantă parte a sistemului, necesită 3.000 de dolari şi mai are nevoie de perfecţionare (este foarte dificil să identifice o persoană aflată în spatele unor obiecte precum tufişurile, de exemplu). Varianta utilizată de Ionuţ la experimente şi prezentată la Intel ISEF a costat doar 400 de dolari. 
 
Ionuţ Budişteanu are 18 ani şi este elev la Grupul Şcolar Oltchim. Are deja în palmares 90 de premii naţionale şi internaţionale.


 

×
Subiecte în articol: ionut budisteanu Sinteza Zilei tricolor
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close