Antena 3 Actualitate Gheorghe Moroşan a fost detubat, însă a refuzat să vorbească cu anchetatorii

Gheorghe Moroşan a fost detubat, însă a refuzat să vorbească cu anchetatorii

de Georgiana Adam    |    05 Mar 2021   •   16:53
Gheorghe Moroşan a fost detubat, însă a refuzat să vorbească cu anchetatorii

Criminalul din Oneşti, Gheorghe Moroşan a fost audiat în această dimineaţă, după ce a fost detubat, însă nu a refuzat să comunice cu anchetatorii.

Cristi Popovici se află la Spitalul Judeţean Bacău şi vine cu amănunte.

Criminalul din Oneşti a refuzat să răspundă întrebărilor procurorului

''Nu a fost prea vorbăreţ Gheorghe Moroşan cu procurorii. Evoluţia stării sale de sănătate din ultimele 24 de ore a permis detubarea sa. Medicii au hotărât acest lucru de dimineaţă, iar în momentul în care au stat de vorbă cu el şi-au dat seama că poate sta de vorbă mai departe şi cu anchetatorii, aşa că l-au chemat pe procurorul de caz şi acesta a venit. A venit şi avocatul lui Gheorghe Moroşan. I-au pus mai multe întrebări, însă acesta a refuzat să răspundă întrebărilor procurorului, motivând că starea de sănătate nu îi permite acest lucru. În schimb, procurorul, timp de 10-15 minute i-a adus la cunoştinţă că este suspect pentru omor deosebit de grav, pentru ceea ce s-a întâmplat la Oneşti, însă atât deocamdată.

 În următoarele zile, medicii speră ca starea de sănătate a lui Gheorghe Moroşan să fie mai bună şi îl transfere de pe secţia de Terapie Intensivă pe o altă secţie a Spitalului Judeţean din Bacău, iar în acel moment va fi chemat din nou procurorul care va sta din nou de vorbă cu Gheorghe Moroşan. Rămâne de văzut dacă acesta îi va răspunde acestuia întrebărilor pe care le va pune. În tot acest timp, Gheorghe Moroşan este supravegheat non-stop de doi jandarmi. Aceştia sunt schimbaţi la fiecare opt ore pentru a-l supraveghea şi a nu exista niciun risc, dacă starea de sănătate îi permite să plece din spital, sau altcineva să intre la el în salon'', a transmis Cristi Popovici, reporter Antena 3.

Ce spun medicii despre starea de sănătate a lui Gheorghe Moroşan

''Starea generală este cu o uşoară îmbunătăţire. A fost detubat şi este conştient. Se poate comunica cu el, este stabil, însă mai are multiple disfuncţii de organe. Este un pacient obez, este un pacient hipertensiv cu o fibrilaţie artirală. A fost operat de urgeţă şi a fost în pericol să moară. Deocamdată l-am salvat, dar complicaţiile pot apărea şi pe parcurs. Sperăm să aibă o evoluţie şi să îl putem transfera pe secţia de chirurgie, ori în alt spital'', a spus George Dahnovici, şef ATI Bacău, în exclusivitate pentru Antena 3.

Medicii au scos din corpul lui Moroșan 9 gloanțe, din care 2 letale și 7 de cauciuc.

Gheorghe Mureșan a sechestrat şi ucis doi muncitori într-un apartament din Oneşti, supărat fiind că în urma unei executări silite îşi pierduse apartamentul.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close